Primul duel Ronnie O'Sullivan-John Higgins la Campionatul Mondial, precedat de un scandal uriaș! Ronnie a lovit un oficial și a riscat descalificarea

Ronnie O'Sullivan și John Higgins se vor confrunta începând din această seară pentru a 7-a oară la Campionatul Mondial de snooker. Primul lor duel la Crucible a avut loc în sferturile ediției din 1996, dar probabil că iubitorii mai tineri ai snookerului nu știu că acel meci a fost aproape să nu aibă loc, după ce Ronnie a provocat un scandal uriaș, lovind un oficial, și risca să fie descalificat.

Ronnie O'Sullivan, lovitură de distanță magnifică, în primul său meci la Campionatul Mondial 2026

Sursa video: Eurosport

Ronnie O'Sullivan - John Higgins este cel mai așteptat meci din optimile de finală de la Campionatul Mondial de snooker. Cele două legende din "Clasa '92" vor fi pentru a 7-a oară față în față la Crucible, iar confruntarea va fi una istorică, pentru că se va egala un record. Până acum, doar două perechi de jucători s-au mai întâlnit de 7 ori la Campionatul Mondial, Steve Davis și Terry Griffiths, respectiv Stephen Hendry și Jimmy White, deci duelul dintre "Rachetă" și "Vrăjitorul din Wishaw" va fi al 3-lea din toate timpurile care intră pe această listă selectă.
O'Sullivan și Higgins nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar înaintea marelui meci care va începe în această seară (prima sesiune e programată la ora 21:00) reamintim cum a început rivalitatea dintre cei doi la Crucible. Ronnie și John s-au duelat prima dată în 1994, în optimile de la Dubai Classic, unde Ronnie s-a impus cu 5-1, dar la Campionatul Mondial au fost prima dată față în față abia la ediția din 1996.
Probabil că iubitorii mai tineri ai snookerului nu știu că acel meci a fost precedat de unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria Campionatului Mondial și puțin a lipsit ca acea confruntare să nu aibă loc. La doar 20 de ani, Ronnie era recunoscut ca un talent uriaș, dar și ca un "bad-boy" al snookerului, iar la acea ediție de Mondial a avut un comportament josnic.

Ronnie O'Sullivan - John Higgins, duel stelar în optimile Campionatului Mondial! Prima confruntare dintre ei la Crucible a avut loc în 1996 și a fost precedată de un scandal uriaș

Prima dată când a ieșit în evidență în mod negativ a fost în meciul din primul tur contra canadianului Alain Rabidoux, pe care l-a învins cu 10-3. Ronnie a fost acuzat că și-a bătut joc de adversar, pentru că a jucat un frame întreg doar cu mâna stângă. La final, canadianul nu i-a strâns mâna lui Ronnie, iar acesta a răspuns cu un mesaj dur la conferința de presă, spunând că Rabidoux nu merită respect.
O'Sullivan a trecut mai apoi de Tony Drago cu 13-4 și urma să-l înfrunte pe John Higgins în sferturi, dar a fost la un pas de a fi descalificat din competiție. Totul a început cu doar două zile înainte de meci, la conferința de presă oficială. Ronnie se afla împreună cu un prieten în sala de conferințe, dar un oficial i-a cerut să-și scoată prietenul din încăpere, deoarece acesta nu respecta codul vestimentar impus de organizatori.
Ronnie s-a enervat și a izbucnit o ceartă între el și oficiali, care s-a soldat cu un gest josnic din partea "Rachetei". Acesta l-a lovit pe Michael Ganley, ofițerul de presă al WPBSA (World Professional Billiards and Snooker Association), fiul renumitului arbitru Len Ganley. În primă instanță nu s-a știut exact ce s-a întâmplat, existând mai multe variante. Unele publicații britanice au scris că Ronnie i-a dat un pumn în față oficialului, altele că l-a mușcat de buză. Cert e că Ronnie l-a agresat fizic pe Ganley, care a depus imediat o plângere către directorului de turneu, Ann Yates.
În aceeași seară, WPBSA a emis un comunicat scurt, confirmând că a fost raportat un incident și că va fi analizat. A doua zi dimineața, o comisie disciplinară s-a întrunit timp de 4 ore, iar O'Sullivan și-a recunoscut fapta. Au urmat multe ore de deliberări, care au durat până târziu în noapte. În presă se zvonea că Ronnie va fi descalificat și suspendat drastic, ceea ce însemna că Higgins era calificat automat în semifinale.
La ora 01:00 noaptea, cu doar 11 ore înainte de startu primei sesiuni, organizatorii au anunțat decizia. Ronnie a fost "grațiat", scăpând cu o amendă de 20.000 de lire sterline și cu o interdicție cu suspendare de doi ani (pedeapsa se aplica dacă ar fi recidivat).
Imediat după anunțul WPBSA, Ronnie a emis o declarație publică, în care și-a prezentat scuze pentru gestul său.
"Aș dori să-mi cer scuze cu sinceritate lui Michael Ganley, colegilor mei profesioniști și sponsorului Embassy pentru comportamentul meu necaracteristic. Aș dori să mulțumesc comisiei disciplinare a WPBSA pentru că mi-a dat șansa să joc în continuare jocul pe care îl iubesc. Vă asigur că de acum înainte voi face tot posibilul să fiu un profesionist model și un ambasador al snooker-ului și al asociației.", transmitea Ronnie.
În timp ce cazul era judecat, John Higgins aștepta cu sufletul la gură în camera de hotel. Într-un interviu acordat pentru Daily Record, scoțianul și-a reamintit cum a trăit seara de dinaintea primei sale dispute cu Ronnie la Crucible.
"Nu am știut până la ora unu dimineața dacă va trebui să joc cu Ronnie la ora 12:00, pentru că, evident, atunci l-a lovit pe Mike Ganley sau ceva de genul ăsta. Existau rapoarte contradictorii conform cărora urma să fie eliminat din turneu, așa că stăteam în pat noaptea gândindu-mă: O să mă califică în semifinale aici fără să joc? Am primit un telefon la hotel. Stăteam la vechiul Grosvenor, care nu mai există. Mi s-a dat vestea: "Da, joci cu Ronnie la 12 dimineața și am zis, la naiba"! E amuzant cum se întâmplau lucrurile acum 30 de ani. Îmi amintesc foarte bine", a spus Higgins.
Așadar, acel prim meci dintre Ronnie O'Sullivan și John Higgins la Crucible a avut loc și a fost unul dramatic. Englezul a revenit de la 10-12 și s-a impus cu 13-12, calificându-se pentru prima dată în semifinalele Campionatului Mondial, unde avea să piardă în fața lui Peter Ebdon, scor 14-16.
Peste ani, Higgins a recunoscut că acel eșec l-a marcat mult și încă îl consideră unul dintre cele mai dureroase din cariera sa: "Acela a fost un meci care mi-a rămas foarte mult în minte. Conduceam cu 12-11 în față, am introdus bila verde. Trebuia să am o închidere ușoară de masă, dar am ratat ieșirea de la maro la albastră. Se întâmplă când ești sub puțină presiune. Am riscat o lovitură dificilă foarte dificilă și am ratat. Deci, dacă aș fi câștigat acel meci cu 13-11, poate aș fi câștigat Campionatul Mondial cu doi ani mai devreme decât am făcut-o de fapt, în 1998. Dar acelea sunt meciurile care te fac cumva jucător. Mi s-a părut un meci genial. Noi doi aveam doar 19 sau 20 de ani, a fost ca o luptă aprigă, lovitură cu lovitură, frame cu frame. Am fost în față, dar a fost unul dintre acele meciuri în care soarta a avut rolul său. Probabil că da, rămâne cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea, mai ales la Crucible. Am mai avut una peste ani contra lui Higgins, în semifinale, când am condus cu 14-10 și el a revenit și a câștigat".
John Higgins și-a luat revanșa în fața lui Ronnie O'Sullivan la Crucible la ediția din 1998, în semifinale, cu o victorie clară, scor 17-9. Ulterior avea să câștige și finala cu Ken Doherty (18-12) și să cucerească primul dintre cele 4 titluri mondiale ale sale.
Al 3-lea duel O'Sullivan - Higgins pe cea mai importantă scenă a avut loc în 2001, când Ronnie a câștigat cu 18-14 marea finală, cucerind primul dintre cele 7 titluri ale sale. Higgins a trebuit să aștepte 6 ani pentru încă o revanșă, pe care și-a luat-o cu prima ocazie, în sferturile din 2007 (13-9). În 2011, cei doi au fost adversari din nou în sferturi și tot scoțianul a avut câștig de cauză, scor 13-10. Ultimul meci dintre cei doi jucători legendari la Crucible s-a consumat în urmă cu 4 ani, în semifinale, când Ronnie a câștigat clar, scor 17-11, pentru ca apoi să câștige și marea finală cu Judd Trump (18-13), cucerind al 7-lea și deocamdată ultimul său titlu mondial.
Prima sesiune a marelui meci dintre Ronnie O'Sullivan și John Higgins de la Campionatul Mondial din acest an va avea loc azi, de la ora 21:00. Sesiunea a doua e programată duminică, tot de la ora 21:00, iar sesiunea decisivă va avea loc luni, începând cu ora 15:00.
Campionatul Mondial de snooker este în plină desfășurare la Teatrul Crucible din Sheffield, iar toate meciurile sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo