Ronnie O'Sullivan e rezervat, după startul perfect la Campionatul Mondial: "E greu să știu care sunt șansele mele"
Publicat 22/04/2026 la 19:56 GMT+3
Ronnie O'Sullivan a debutat fulminant la Campionatul Mondial de snooker, învingându-l cu 10-2 pe He Guoqiang pentru a se califica în optimi. În ciuda prestației solide, "Racheta" a avut un discurs echilibrat la finalul partidei, spunând că încă se simte "ruginit", pentru că a jucat puțin în acest sezon, astfel că nu simte că are șanse reale de a cuceri al 8-lea titlu mondial.
Ronnie O'Sullivan, în toată splendoarea sa: două centuries în finalul meciului cu Guoqiang de la CM
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan deține nenumărate recorduri istorice în snooker, dar are ambiția de a devenit primul jucător din toate timpurile care își trece în palmares 8 titluri mondiale (momentan e la egalitate cu Stephen Hendry - 7 titluri fiecare). "Racheta" poate atinge această bornă fabuloasă la ediția din acest an, iar începutul celei de-a 34-a aventuri ale sale la Crucible a fost unul excepțional.
În primul tur, Ronnie s-a duelat cu debutantul He Guoqiang și nu i-a dat nicio șansă acestuia. După ce a câștigat prima sesiune cu 7-2, "Expresul din Essex" a impresionat în sesiunea decisivă, câștigând 3 jocuri în mai puțin de o oră, ultimele două cu break-uri de peste 100 de puncte, pentru a se impune cu 10-2.
Ronnie O'Sullivan, discurs prudent, după începutul în forță la Campionatul Mondial: "Încă mă simt puțin ruginit"
Ronnie a surprins pe toată lumea în sesiunea decisivă, pentru că a folosit un alt tac decât cel utilizat în prima parte a meciului. Septuplul campion mondial a explicat că a fost mai mult un pariu, care i-a ieșit, ținând cont de prestația sa impresionantă din finalul meciului. Totuși, Ronnie nu a dorit să facă mare sărbătoare după calificarea în optimi, fiind extrem de rezervat privind șansele sale de a merge până la capăt la această ediție de Campionat Mondial. Englezul a explicat că cel mai important pentru el e că și-a regăsit plăcerea de a juca, lucru pentru care s-a zbătut foarte mult în ultima perioadă.
"Încă mă simt puțin ruginit, nu am jucat în mod regulat împotriva unor jucători de top, așa că e greu să știu care sunt șansele mele. La începutul lunii martie am simțit că nu pot oferi destul, de aceea nu jucam în turnee, simțeam că era o pierdere de timp. Cu ajutorul unor oameni foarte pricepuți, am încercat să mă re-antrenez singur, cu ei urmărindu-mă și filmându-mă. Știu ce vreau și, dacă reușesc să obțin asta, ar trebui să pot mișca bine tacul.
La început nu ajungeam nicăieri, la un moment dat exersam șase sau șapte ore pe zi. Apoi m-am odihnit două zile, eram în Yushan și stăteam în pat, gândindu-mă la tehnică și am decis să încerc ceva nou. M-am întors în sala de antrenament și a funcționat, ritmul meu își revenea. Dacă asta e bine, atunci restul s-ar putea să vină de la sine. În acel turneu (n.r. World Open, unde a ajuns în finală) am avut niște performanțe mai bune. Acum sunt entuziasmat să joc și asta e o victorie pentru mine.", a spus septuplul campion mondial, citat de WST.com.
Pentru un loc în sferturi la Crucible, Ronnie O'Sullivan se va duela cu John Higgins, cel mai mare rival al său din întreaga carieră. Partida, care e una de neratat pentru orice fan al snookerului, se va întinde pe parcursul a 3 zile (25, 26 și 27 aprilie), dacă nu cumva unul dintre cei doi jucători va câștiga după doar două sesiuni, lucru greu de crezut.
Ronnie O'Sullivan și John Higgins s-au confruntat de 6 ori la Campionatul Mondial și fiecare s-a impus de câte 3 ori (Ronnie a câștigat singura finală contra lui Higgins la Crucible, în 2001, când a cucerit primul său titlu mondial). Cum ambii sunt trecuți de 30 de ani, e posibil ca partida de la actuala ediție să fie ultima dintre ei la Crucible și tocmai de aceea interesul va fi unul uriaș în jurul acestui duel.
Campionatul Mondial de snooker este în plină desfășurare la Teatrul Crucible din Sheffield, iar toate meciurile sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
10
2
Promo
Promo