Eurosport
Judd Trump, "mai flămând" după ce a ratat prezența la Masters din cauza Covid-19
De
Publicat 26/01/2021 la 16:00 GMT+2
Autoritarul lider mondial din snooker, Judd Trump, speră să folosească în favoarea sa absența forțată de la Masters, declarând înainte de revenirea sa în circuit că este "și mai flămând" decât înainte.
Judd Trump
Credit imagine: Getty Images
Judd Trump va juca primul său meci din 2021 la Masters-ul German, miercuri, 27 ianuarie, împotriva conaționalului Mark Davies (48 ani, 45 mondial). Liderul mondial își reia cu întârziere sezonul, după ce a ratat prezența la Masters din cauza faptului că a fost depistat pozitiv la testul Covid-19.
"Asul din pachet" speră ca absența forțată din circuit să fie un factor motivant în plus la turneul care debutează în această săptămână în deja tradiționala gazdă a snookerului post-pandemie, Milton Keynes.
"A fost greu să urmăresc (n.r. - meciurile de la Masters) în primele zile. Stai pe margine și aștepți aprobarea să ieși din izolare. Știam că voi putea reveni la Masters-ul German, ceea ce a fost benefic. Sper ca experiența prin care am trecut m-a făcut și mai flămând pentru a intra la masă și a reuși lucruri mărețe la acest turneu", a declarat Judd Trump.
"Pentru că am avut rezultate atât de bune în ultima vreme, nu prea am mai avut timp să mă uit la snooker. A fost diferit să privesc din exterior. Este o situație diferită, însă m-aș gândi la ce s-a întâmplat cu Neil Robertson când a ratat calificarea la Masters în urmă cu câțiva ani. Acel moment l-a setat pentru a reuși lucruri grozave mai departe. Sper să pot folosi și eu acest moment drept sursă de motivație. Privesc spre ce a mai rămas din sezon și sper să reiau lucrurile de la nivelul la care eram înainte de Crăciun, când am jucat acea excelentă finală de la World Grand Prix cu Jack Lisowski", a mai spus Trump, convins că secretul rezultatelor sale din ultimul timp constă în jocul îmbunătățit de siguranță.
Masters-ul German: Trump încearcă să își apere trofeul
Anul trecut, Judd Trump l-a învins într-o finală disputată pe Neil Robertson, 9-6, după ce prima sesiune se încheiase nedecis, 4-4.
Liderul mondial încearcă să devină primul jucător care își apără trofeul la acest turneu înființat în 1995. 32 de jucători se află la start, printre care John Higgins, Ding Junhui, Stephen Maguire, Shaun Murphy și Stuart Bingham. Meciurile până în faza sferturilor de finală inclusiv se joacă în sistem "cel mai bun din 9 jocuri", semifinalele vor avea un maxim de 11 jocuri, iar finala - 17.
Masters-ul German 2021: tabloul de concurs
Masters-ul German 2021: premii în bani
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo