John Higgins, de 4 ori câștigător la Crucible, a fost învins surprinzător de norvegianul Kurt MAflin, aflat la abia a 2-a prezență pe tabloul principal al competiției. Deși Higgins a făcut ieri un break maxim, devenind al 7-lea jucător care reușește acest lucru la Crucible și primul din 2012 încoace, acest lucru nu a fost îndeajuns pentru a merge mai departe, iar seria surprizelor de la Crucible continuă la această ediție.

Campionatul Mondial de snooker : Kurt Maflin l-a eliminat pe fostul campion John Higgins

Maflin a bifat citoria carierei

UK Championship
John Higgins, înfrângere usturătoare la Campionatul Marii Britanii. Ronnie O’Sullivan este în grafic
ACUM 2 ORE
Sesiunea decisivă de aseară a pornit de la scorul de 8-8 și Higgins era mare favorit, având și moralul excelent după ce reușise break-ul de 147 în sesiunea de dimineață. Dar Maflin nu s-a lăsat intimidat și a câștigat primele 2 frame-uri din sesiunea decisivă, iar în al trilea a avut un avantaj de 43 de puncte.
În acel moment scoțianul s-a trezit și a redus din diferență cu un break de 78 de puncte. Mai mult, el a câștigat următoarele 2 frame-uri și a trecut în față, 11-10, fiind mare favorit să câștige partida.
Norvegianul a răspuns apoi cu 2 break-uri consistente, de 80, repectiv 75 de puncte și s-a apropiat la un singur frame de victorie. În frame-ul 24 tensiunea a atins cote înalte, după ce Maflin a făcut un break de 63 de puncte, iar apoi a ratat și Higgins a revenit la masă. Scoțianul a avut șansa de a trimite meciul în decisiv, dar a ratat o bilă roșie relativ simplă, iar apoi tot el a fost primul care a greșit în seria de lovituri de siguranță, permițându-i lui Maflin să închidă meciul, scor 13-11.
Fără îndoială este cel mai mare succes din cariera lui Maflin, care are o șansă uriașă de a avansa și mai mult în acest turneu, urmând să-l întâlnească în sferturi pe unul dintre Anthony McGill sau Jamie Clarcke, a căror întâlnire din optimi va începe astăzi.
La final, Maflin foarte entuziasmat a declarat: "A fost un joc foarte bun, de luptă, de un nivel foarte ridicat. A fost o plăcere să fiu implicat. La pauză am vorbit cu tatăl meu și mi-a spus să fiu mai rapid pentru că stau prea mult timp între lovituri. Mi-a spus că sunt suficient de bun pentru a câștiga și că trebuie doar să mă concentrez".
"Mă simt genial. Soția și copiii mei vor fi mândri de faptul că sunt în sferturile de finală. Au meritat toate sacrificiile. Sunt gata să joc din nou!", a spus Maflin la finalul partidei.
La final, Higgins s-a arătat dezamăgit și a spus că ar schimba break-ul maxim cu un loc în sferturile de finală: "Kurt a jucat uimitor. Sunt dezamăgit pentru că am condus cu 11-10. Plec cu acel 147, dar pe moment l-aș schimba cu un loc în sferturile de finală".
https://i.eurosport.com/2020/07/31/2858358.jpg

Trump și Selby au probleme serioase

Campionul mondial în exercițiu, Judd Trump are un meci foarte greu contra chinezului Yan Bingtao. Trump a condus cu 2-1, dar apoi Bingtao a câștigat 4 frame-uri consecutive, distanțându-se la 5-2. Chinezul a avut chiar șansă de 6-2, dar Trump a câștigat ultimul frame al primei sesiuni, iar meciul se va relua astăzi de la scorul de 5-3 pentru Yan Bingtao.
Triplul campion mondial Mark selby are și el un meci cât se poate de complicat cu Noppon Saengkham. Tailandezul a condus cu 5-3 după prima sesiune, dar Selby a început în forță a 2 parte a meciului câștigând 3 frame-uri la rând. Saengkham nu s-a lăsat intimidat și s-a ținut scai de Selby, astfel că sesiunea decisivă va începe astăzi de la scorul de 8-8.
De la același scor va începe și meciul dintre Mark Williams și Stuart Bingham. Galezul a condus după prima sesiune cu 5-3 și a câștigat și primul frame din a doua sesiune. Mai mult, a avut un avantaj consistent și în frame-ul 10, dar Bingham a "furat" acel joc, iar apoi evoluția sa a fost din ce în ce mai bună, câștigând și următoarele 3 frame-uri. Bingham a avut șansa de a se distanța la 8-6, dar Williams a profitat de o eraoare a englezeului și a închis masa pentru 7-7.
Penultimul joc i-a revenit tot galezului, care putea să termine cu avantaj de 2 frame-uri această sesiune, dar când mai avea de îndeplinit o simplă formalitate, bilele colorate fiind toate pe punctul lor, a ratat inexplicabil bila verde, iar Bingham nu l-a iertat și cei doi vor porni astăzi de la scorul de 8-8.
Campionatul Mondial de Snooker continuă astăzi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Snooker
Fază unică în Anglia! Mark Williams a adormit în timpul meciului! Pe ce a dat vina jucătorul
ACUM 4 ORE
UK Championship
Aşa a pierdut Mark Selby la UK Championship, în faţa unui iranian de pe locul 63 mon
ACUM 12 ORE