Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O'Sullivan – Selby, finala Scottish Open! "Bufonul din Leicester", victorie clară în semifinale

Irina Aldea

Publicat 13/12/2020 la 00:10 GMT+2

Mark Sleby s-a calificat în finala Openului Scoției, după o victorie cu 6-1 în fața galezului Jamie Jones. Astfel, vom avea parte de o finală mult așteptată între Ronnie O'Sullivan și Mark Selby.

Ronnie O'Sullivan – Mark Selby

Credit imagine: Getty Images

După ce aseară l-a învins în joc decisiv pe Ricky Walden pentru a accede în semifinale, Mark Selby a trecut astăzi de galezul Jamie Jones (locul 80 mondial), însă "Bufonul din Leicester" a obținut de această dată victoria mult mai lejer. L-a învins cu 6-1 pe adversarul lui din penultimul act, iar mâine vom avea parte de finala mult așteptată între Ronnie O'Sullivan și Mark Selby la Openul Scoției.
Mark Selby a trecut în această săptămână de Sijun, Bond, Joyce, Haotian, Walden și Jones, în timp ce O'Sullivan a trecut de Taylor, Bingyu, Pengfei, Williams, Ding și Li H. pentru a accede în ultimul act. O'Sullivan are șansa de a câștiga pentru a 3-a oară în carieră Openul Scoției, după ce s-a impus în 1998 și 2000, iar Selby își poate apăra titlul cucerit la ediția de anul trecut. Finala va putea fi urmărită pe Eurosport și Eurosport Player.

Ronnie O'Sullivan, rezervat înaintea marii finale de la Scottish Open

Chiar dacă a câștigat în fața lui Li H., Ronnie s-a arătat dezamăgit de jocul său la final, spunând că victoria a fost una nemeritată: "Nu trebuia niciodată să câștig astăzi. Acțiunea tacului nu a fost cum mi-aș fi dorit, dar m-am luptat. Am încercat să obțin aderență, dar am pierdut alba destul de des și a trebuit să rămân răbdător."
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo