Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, dezvăluiri teribile despre chinul pe care îl suportă zi de zi: "Trebuie să ies din această gaură"

Cristian Mihală

Publicat 06/04/2024 la 10:56 GMT+3

Ronnie O'Sullivan a dezvăluit că, din punct de vedere mental, este departe de perfecțiune, însă încearcă să aibă o abordare cât mai pozitivă, deși se chinuie enorm din cauza faptului că nu mai reușește să joace la fel de bine pe cât își dorea.

Ronnie O'Sullivan

Credit imagine: WorldSnooker

"Racheta" este pe locul unu în lume și e văzut, alături de Judd Trump, mare favorit la titlul mondial, dar din punct de vedere psihic nu e în locul ideal.
Cu toate că vine după unul dintre cele mai bune sezoane din ultimii ani, câștigând evenimente din "tripla coroană" (UK Championship și The Masters), precum și competiții precum World Grand Prix, Shanghai Masters și World Masters of Snooker, Ronnie a recunoscut că se chinuie mental.
Impulsul său pentru perfecțiune l-a dus într-un loc întunecat și a trebuit să încerce să-și limpezească mintea, astfel că a apelat la psihologul sportiv Steve Peters, cu care a mai colaborat, începând din 2011. "Vorbesc cu el de 3 ori pe zi, uneori de 4 ori pe zi", a spus cel mai titrat jucător din istorie după calificarea în finala Tour Championship (10-7 în semifinale, cu Gary Wilson).

Ronnie O'Sullivan, dezvăluiri despre problemele cu sănătatea mintală, înainte de finala Tour Championship

Geniul lui Ronnie de la masa de snooker vine la pachet cu probleme de sănătate mintală și, deși mulți ar fi fericiți să obțină rezultatele incredibile ale englezului, el însuși se chinuie îngrozitor la nivel psihic, ridicând prea mult standardul așteptărilor.
"Încerc din greu să nu mă dezamgăesc. Este greu, dar încerc să îmi schimb mentalitatea. Acum două săptămâni, aș fi aruncat prosopul, pentru că nu mă regăseasm, simțeam că jocul nu funcționează, dar am decis să continui, să încerc să mă concentrez pe aspectele pozitive din jocul meu.
Trebuie să ies din această gaură în care am intrat din punct de vedere mental. Știu că nu o să mă opresc niciodată din a mă chinui singur pentru că standardul pe care îl am nu mai e la fel de ridicat, dar trebuie să îmi întăresc cumva psihicul astfel încât să nu cad prea adânc în întuneric", a mai spus Ronnie O'Sullivan pentru Eurosport.
În finala Tour Championship (competiție pe care a câștigat-o în 2019, după o finală, 13-11 cu Neil Robertson), Ronnie O'Sullivan va juca împotriva învingătorului din duelul Mark Allen - Mark Williams. Interesant e că, dacă nord-irlandezul va câștiga turneul, Ronnie ar fi avantajat în perspectiva Campionatului Mondial, urmând să nu mai fie pe aceeași parte de tablou cu Judd Trump, cel mai în formă jucător al sezonului.
Campionatul Mondial de snooker se desfășoară în perioada 20 aprilie - 6 mai și va avea acoperire totală pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo