Ronnie O'Sullivan, în finala Campionatului Mondial de seniori! Meci mare făcut de "Rachetă" în fața lui Robert Milkins, pe care l-a învins cu 7-5

Ronnie O'Sullivan s-a calificat în finala Campionatului Mondial pentru seniori, după ce l-a învins pe Robert Milkins cu scorul de 7-5. Septuplul campion mondial are șansa de a-și trece în palmares, în premieră, și acest titlu, urmând să joace finala de duminicp împotriva câștigătorului dintre Joe Perry și Craig Steadman.

Ronnie O'Sullivan, cel mai mare break din istorie! Un free-ball i-a permis să bată recordul

Sursa video: TNT Sports

Ronnie O'Sullivan a revenit la Sheffield pentru a participa în premieră la Campionatul Mondial al seniorilor, după ce a cedat în optimile CM în fața lui John Higgins, în joc decisiv. Până acum doi ani, organizatorii nu le permiteau jucătorilor din top 64 mondial să participe, deși îndeplineau criteriul vârstei, dar regula a fost anulată, astfel că Ronnie a devenit eligibil și a răspuns prezent, iar scopul său e să câștige trofeul.
Septuplul campion mondial i-a învins pe Ken Doherty (4-1) și Peter Lines (4-2), iar astăzi a obținut calificarea în marea finală. Septuplul campion mondial a trecut în penultimul act de Robert Milkins, scor 7-5.
Ronnie O'Sullivan a câștigat ultimele trei frame-uri ale semifinale din cadrul Campionatului Mondial de seniori, reușind să se impună cu 7-5 în fața lui Robert Milkins, în fața unor tribune pline la celebrul Crucible Theatre din Sheffield.
Debutant în această competiție, septuplul campion mondial a avut parte de o confruntare dificilă, în care Milkins, fost câștigător al Openului Țării Galilor, i-a pus mari probleme, într-un meci marcat atât de ratări, cât și de momente spectaculoase de ambele părți.
Ronnie O'Sullivan a condus la început, însă a fost nevoit să revină de mai multe ori, după ce adversarul său a preluat conducerea la 3-2, 4-3 și 5-4, punând presiune constantă pe favoritul principal.
În frame-ul 3 al disputei din semifinale, Milkins a dat dovadă de un fair-play desăvârșit, recunoscând un fault și cedând ulterior jocul în fața septuplului campion mondial.
Diferența s-a făcut în final prin capacitatea lui O'Sullivan de a produce lovituri inspirate, inclusiv mai multe execuții cu o dificultate ridicată pentru un break de 75 de puncte în frame-ul 10, care i-au asigurat calificarea în finală, unde va da peste unul dintre Joe Perry sau Craig Steadman.

Ronnie O'Sullivan a dezvăluit că încearcă lucruri noi la Campionatul Mondial al seniorilor

După meci, O'Sullivan a declarat că partida a fost una foarte complicată din cauza condițiilor de joc și a dezvăluit că încearcă lucruri noi la nivel de tehnică.
"Condițiile au fost foarte grele. Nimeni nu caută scuze. Am jucat bine, dar uneori pierzi controlul bilei albe și ajungi să alergi după bile. Este dificil, mai ales sub presiune și în fața unei săli pline. Cred că ne-am descurcat bine ținând cont de condiții.
Încerc lucruri noi la nivel de tehnică, așa că a fost o experiență bună să joc sub presiune, să pierd controlul și apoi să-l recuperez. Pentru mine e ceva nou și mă bucur de acest proces", a declarat Ronnie imediat după calificarea în finală, potrivit .
Semifinalele Campionatului Mondial al seniorilor care au loc astăzi se joacă după sistemul cel mai bun din 13 jocuri, primul la 7. Marea finală e programată duminică, urmând a se disputa după formatul cel mai bun din 19 jocuri, primul la 10.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo