Ronnie O'Sullivan s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial pentru seniori! Victorie cu 4-1 în fața lui Ken Doherty

Ronnie O'Sullivan s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial pentru seniori, după ce l-a învins pe Ken Doherty cu 4-1, într-un meci disputat vineri după amiază. "Racheta" va evolua în această seară pentru calificarea în penultimul act al competiției, de la ora 23:00.

Ronnie O'Sullivan, cel mai mare break din istorie! Un free-ball i-a permis să bată recordul

Sursa video: TNT Sports

Ronnie O'Sullivan a ajuns la 50 de ani și este într-un moment al carierei în care se concentrează mai puțin pe snooker. În acest sezon, "Racheta" a strălucit numai la Mastersul Arabiei Saudite, unde a ajuns în finală (a pierdut cu 9-10 contra lui Neil Robertson), dar înainte de asta a reușit o performanță colosală, două break-uri maxime în semifinala cu Chris Wakelin. În rest, septuplul campion mondial a dezamăgit cu regularitate la turneele la care a participat sau s-a retras în ultima clipă de la altele.
Apoi, în cadrul World Open a scris istorie, realizând cel mai mare break din istoria snookerului, unul incredibil de 153 de puncte. La Campionatul Mondial părea că vine într-o formă foarte bună, însă s-a oprit în optimi, cedând în fața lui John Higgins în joc decisiv, 13-12.
picture

Ronnie O'Sullivan, out de la Mondial! A pierdut dramatic cu Higgins, după ce a avut un avantaj uriaș

Sursa video: Eurosport

Ronnie își încheie acum sezonul participând la Campionatul Mondial al seniorilor. Până acum doi ani, organizatorii nu le permiteau jucătorilor din top 64 mondial să participe, deși îndeplineau criteriul vârstei, dar regula a fost anulată, astfel că Ronnie a devenit eligibil și a răspuns prezent. Faptul că cel mai bun jucător din toate timpurile a confirmat că va juca la Mondialul Seniorilor reprezintă o "mină de aur" pentru organizatori încă de acum două luni și jumătate, care au anunțat că deja au vândut mai multe bilete decât pentru întregul eveniment de anul trecut.

Ronnie O'Sullivan s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul Mondial al seniorilor

Ronnie O'Sullivan l-a învins pe Ken Doherty cu 4-1 și s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de Snooker pentru seniori. Septuplul îl va întâlni pe Peter Lines în sferturile de finală, în sesiunea de vineri seara.
La prima confruntare dintre cele două mari nume ale sportului în celebra arenă din Sheffield, favoritul numărul patru, O'Sullivan, a trecut lejer de adversarul său în vârstă de 56 de ani și și-a asigurat un duel în sferturi cu Peter Lines, în această seară, de la ora 23:00.
Doherty a reușit să evite whitewash după ce a câștigat frame-ul al patrulea în fața unui public numeros, înainte ca O'Sullivan să închidă meciul cu un break de 93 de puncte și să obțină victoria în optimile de finală.
După ce O'Sullivan a fost eliminat de la Campionatul Mondial, acolo unde Wu Yize a devenit campion, în turul al doilea de către John Higgins, la doar o săptămână și jumătate distanță el a revenit la masă, iar break-urile de 42 și 56 de puncte i-au adus primul frame.
O'Sullivan s-a desprins la 2-0 după un schimb tactic de lovituri defensive cu Doherty într-un al doilea frame echilibrat, iar un succes fără drept de apel părea aproape după ce a dominat al treilea frame.
Totuși, jucătorul din Dublin a reacționat și a redus diferența, înainte ca O'Sullivan să rateze la limită un break de peste 100 de puncte în ultimul frame.
"Da, a fost în regulă. Mă simt confortabil la masă, dar jocul meu nu este grozav, fac câteva greșeli prostești. Totuși, prefer să mă simt bine și să fiu unde sunt acum față de cum eram înainte", a declarat O'Sullivan, citat de Sky Sports.

Programul sferturilor de finală de la Campionatul Mondial al seniorilor:

  • Igor Figueiredo – Robert Milkins
  • Peter Lines - Ronnie O'Sullivan
  • Craig Steadman – Ali Carter
  • Matthew Stevens – Joe Perry
Campionatul Mondial al Seniorilor s-a organizat prima dată în 1991, dar apoi a dispărut până în 2010, când competiția a fost reînființată. Din 2019 are loc în celebrul Teatru Crucible din Sheffield, acolo unde se dispută de aproape 50 de ani și Campionatul Mondial al profesioniștilor. Jimmy White este singurul jucător cu mai mult de un trofeu la Mondialul Seniorilor, "The Wirlwind" câștigând de 4 ori, din 6 finale jucate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo