Ronnie O'Sullivan și detaliul care i-a "ruinat jocul". Fosta iubită a lui Mark Allen l-a "salvat"
Publicat 09/12/2025 la 11:02 GMT+2
Ronnie O'Sullivan i-a acordat un amplu interviu lui Stephen Hendry, omul considerat cel mai mare jucător din istorie până când "Racheta" i-a egalat sau depășit majoritatea recordurilor. În discuția dintre cei doi titani, englezul de 50 de ani a dezvăluit cum tehnologia și metodele SightRight, la care apelează tot mai mulți jucători de snooker pentru a se îmbunătăți, a fost la un pas să îi "ruineze
Ronnie O'Sullivan și Reanne Evans
Credit imagine: Getty Images
SightRight este o tehnologie patentată și un sistem de coaching revoluționar dezvoltat pentru snooker, care ajută jucătorii să își testeze și să își perfecționeze linia de ochire: poziționarea capului, alinierea și tehnicile de țintire.
Stephen Hendry a numit-o "gamechanger", niciun profesionist, indiferent de rezultate și experiență, neobținând scor perfect la testele aferente. Există dispozitive speciale, precum SightRight Cue, care permit testarea poziției capului pe linia de ochire și o serie de exerciții care te ajută să corectezi erorile de percepție.
Ronnie O'Sullivan a apelat de asemenea la această metodă, pe care a considerat-o de ajutor, dar între timp a renunțat, conștient că îi schimbase fundamental abordarea față de snooker și nu mai juca din instinct. Poate că rezultatele erau mai bune, dar "Racheta", mereu un spirit liber și care nu se supune canoanelor, se simțea limitat și își pierduse bucuria jocului.
Din fericire pentru el și pentru regăsirea plăcerii de a fi din nou la masa de snooker, o discuție cu Reanne Evans, fosta iubită a lui Mark Allen și cea mai titrată jucătoare de snooker din istorie, a fost ca un "ceas deșteptător".
"M-am distanțat de SightRight, la început nu am înețeles cât de mult îmi ruinase jocul. Reanne Evans mi-a zis la un moment dat: "Nu mai joci ca înainte, ce ai schimbat?".
Nu am înțeles inițial la ce se referă, dar apoi am conștietizat: înainte mă uitam ce lovituri urmează să efectuez și mă așezam să lovesc rapid. Cu SightRight, învățasem să mă pozționez "ca la carte", să ochiesc diferit. Pur și simplu nu era pentru mine, îmi pierdusem ritmul. Nu spun că joc mai bine acum, doar că mă bucur mult mai mult de snooker", i-a explicat Ronnie O'Sullivan lui Stephen Hendry, într-un interviu pentru canalul de YouTube al scoțianului, Cue Tips.
Cât se antrenează Ronnie O'Sullivan și de ce nu va mai avea vreodată antrenor
În același interviu, Ronnie O'Sullivan a dezvăluit cât se antrenează în prezent și, deși englezul petrece mult mai puțin timp la masa de snooker decât mulți alți jucători de top, crede că timpul în care se dedică sportului unde a devenit cel mai mare din istorie e suficient.
"Mă antrenez între 7 și 14 ore pe săptămână, depinde mult de ce turnee pregătesc și ce obiective am pe termen scurt și mediu. Pentru mine înseamnă foarte mult timp, mai ales în perioadele când nu sunt turnee.
Iubesc să fiu la masa de snooker, dar în meciuri. Să exersez devine cam plictisitor uneori", a mai spus Ronnie.
Totodată, septuplul campion mondial a dezvăluit că nu va mai apela la vreun antrenor pentru restul carierei sale. În trecut, englezul a apelat la serviciile regretatului Ray Reardon, cel care în opinia multora, a schimbat fundamental stilul "Rachetei", făcându-l să se aplece mult mai mult pe jocul de siguranță (componentă decisivă în performanțele din ultimele două decenii) sau la Steve Feeney, care, în tandem cu psihologul Steve Peters, au stat în spatele ultimului titlu mondial.
"Nu aș mai putea să am un antrenor la vârsta mea. Mereu am fost greu de antrenat și nu văd să mai fiu ghidat de cineva până la finalul carierei", a mai spus Ronnie, care l-a menționat pe Frank Adamson drept "cel mai bun antrenor din cariera mea. Aveam nevoie ca jocul meu să fie luat punct cu punct și îmbunătățit în fiecare aspect. El a făcut asta, a fost un tehnician grozav".
Frank Adamson a încetat din viață în 2022, la 93 de ani, de-a lungul timpului prin "mâna" sa trecând mulți tineri care ulterior s-au transformat în campioni. În ultima parte a carierei, originarul din Bristol i-a ajutat mult pe Ronnie O'Sullivan, Stephen Lee și Jack Lisowski.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo