S-a predat ștafeta între scoțieni: John Higgins a reușit primul 147 la Crucible după opt ani

John Higgins a reușit break-ul maxim, joi, în jocul al 12-lea al partidei sale din turul doi de la Campionatul Mondial de Snooker, contra lui Kurt Maflin.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Teatrul Crucible a avut parte, joi, de un moment de magie pură. La opt ani după ultimul "147" reușit de Stephen Hendry în 2012, un alt scoțian, John Higgins, a reușit un nou break maxim la cel mai important turneu din snookerul profesionist. Astfel, contabilizăm al 11-lea break maxim reușit în istorie pe tabloul principal la Campionatul Mondial. Din păcate, meciurile de la Crucible se joacă în acest moment fără spectatori, din cauza măsurilor de precauție impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19, astfel încât singurele aplauze care s-au auzit au fost cele înregistrate pe bandă.
În vârstă de 45 de ani și cu patru titluri de campion mondial în CV, John Higgins a reușit pentru a zecea oară în carieră break-ul perfect (15 bile roșii jucate cu bila neagră, plus închiderea de masă cu toate bilele colorate – galbenă, verde, maro, albastră, roz și neagră).
Prin intermediul acestui break maxim, Higgins a redus diferența la jocuri în duelul cu Maflin, jucător venit din calificări, la 5-7. Finalist la ultimele trei ediții ale întrecerii de la Crucible, Higgins a devenit favorit la câștigarea unui bonus în valoare de 55.000 de lire sterline (40.000 de lire sterline – bonusul pentru break-ul maxim și 15.000 de lire sterline premiul pentru cel mai mare break reușit la Campionatul Mondial).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo