Neil Robertson, un exemplu după succesul istoric cu Ronnie O'Sullivan, din finala Mastersului Arabiei Saudite! "Sper să inspir tinerii"
Neil Robertson a obținut o victorie senzațională în fața lui Ronnie O'Sullivan, în finala Mastersului Arabiei Saudite, în joc decisiv. Australianul a revenit pe locul 3 mondial și spune că acest succes îl depășește pe cel din finala Campionatului Mondial, dorind să fie un model pentru jucătorii tineri, după ce a demonstrat că se poate reveni dintr-un con de umbră.
Ronnie O'Sullivan, înfrângere dramatică la Mastersul Arabiei Saudite! Robertson, campionul din 2025
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan a fost foarte aproape să încheie cu un trofeu una dintre cele mai nebunești săptămâni din cariera sa, pe parcursul căreia a reușit mai multe "minuni". În optimile de finală de la Mastersul Arabiei Saudite, "Racheta" l-a învins cu 6-5 pe Chung Bingyu, revenind de la 2-5, iar în sferturi a izbutit o performanță aproape identică în fața lui Kyren Wilson, câștigând în decisiv după ce a fost condus cu 5-3.
Trecut peste acele două meciuri în care a fost la un pas de eliminare, Ronnie a rescris istoria snookerului în semifinala cu Chris Wakelin, în care a reușit două break-uri de 147 de puncte. În finală, septuplul campion mondial s-a duelat cu Neil Robertson, iar confruntarea a fost plină de suspans. Australianul a condus cu 7-2, dar Ronnie a revenit fabulos și a egalat, iar apoi chiar a ajuns să conducă cu 9-8. Din păcate pentru el, englezul nu a reușit să "treacă" linia de sosire, cedând în final cu 9-10.
Australianul a declarat că acest succes îl depășește pe cel din finala Campionatului Mondial din 2010, când l-a învins pe Graeme Dott. Neil nu a mai avut rezultatele așteptate în ultimii ani, devenind un jucător care pierdea des în primele tururi. Robertson simte că s-a regăsit și a spus că speră ca povestea sa să îi inspire pe cei mai tineri, fiind dovada vie că se poate.
"Sunt cu adevărat bucuros că am putut face parte din ceva special. Când am intrat în acest turneu anul trecut eram pe locul 28 în lume și mă uitam la perspectiva de a ajunge pe undeva pe la locul 40. Sper ca povestea mea să îi inspire pe cei mai tineri să nu renunțe niciodată.
În sport ai suișuri și coborâșuri și nu este vorba despre cât de jos cazi, ci despre cât de sus reușești să te ridici. Cred că această victorie depășește chiar și succesul de la Campionatul Mondial, pentru că a trebuit să răspund la foarte multe întrebări.
Să-l înving pe Ronnie aici, cu atât de multe puse în joc, este cu siguranță cea mai mare realizare a mea", a declarat Neil Robertson, potrivit BBC.
Ronnie O'Sullivan, lecție de fair-play, după finala pierdută contra lui Robertson la Mastersul Arabiei Saudite
La festivitatea de premiere, O'Sullivan a avut un discurs de clasă, recunoscând că Robertson a meritat trofeul: "Neil merita să câștige, a fost jucătorul mai bun. Am încercat doar să mă țin de el și să echilibrez meciul. M-am bucurat să fac asta, el mă conducea cu 7-2. Când am venit aici, aș fi fost fericit să câștig doar câteva meciuri. Sunt mulțumit de performanțele mele.".
Noul campion al Mastersului Arabiei Saudite a surprins multă lume prin declarația sa la ceremonia de la final, dezvăluind că acest trofeu este mai important pentru el chiar și decât titlul mondial câștigat în urmă cu 15 ani. Australianul a argumentat că nu era convins că mai poate învinge jucători precum Ronnie O'Sullivan în finala unui turneu atât de mare, astfel că victoria e cu atât mai satisfăcătoare.
"Pentru mine, acest succes depășește câștigarea Campionatului Mondial. A trebuit să răspund la o mulțime de întrebări, cum ar fi dacă mai pot învinge pe cineva ca Ronnie într-o finală de o asemenea amploare. Să-l înving aici, cu atâtea mize în joc, este cu siguranță cea mai mare victorie a carierei mele. Nu pot explica ce înseamnă asta pentru mine.
Când eram copil în Australia, nici nu mi-aș fi putut imagina să-l înving pe Ronnie într-o finală ca asta. Felul în care a jucat de la 7-2 a fost incredibil, aproape că nu am greșit cu nimic și m-am văzut egalat. Apoi, lovitura la bila maro pe care a reușit-o pentru a ajunge la 8-8 a fost incredibilă. A avut ghinion în ultimele două frame-uri, a avut două spargeri de pachet care nu au mers așa cum i-a plăcut. Sunt atât de recunoscător că am împărțit scena cu el și că am oferit un meci grozav pentru oamenii din Arabia Saudită.
Este minunat să fiu din nou în această poziție. Anul trecut când am venit aici eram pe locul 28 în lume. Sper că povestea mea va inspira generațiile mai tinere, pentru că nu ar trebui să renunți niciodată, vei avea suișuri și coborâșuri, dar nu este vorba despre cât de departe cazi, ci despre cât de repede te ridici.", a spus Robertson, citat de wst.com.
Neil Robertson a ajuns la 26 de titluri de clasament în carieră, ajungând pe locul 6 în ierarhia all-time, la egalitate cu Mark Williams. Grație cecului de 500.000 de lire sterline încasat, australianul a urcat pe locul 3 în clasamentul mondial, iar în ierarhia pe sezonul în curs este lider autoritar.
Următorul turneu din acest sezon este Openul de la Wuhan, care va avea loc în perioada 24-30 august și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2229.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
10
9
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)