Masters 2021 | Întrecerea a fost mutată la Milton Keynes, din cauza Covid-19

În 2021, Masters-ului nu se va desfășura conform tradiției ultimilor opt ani la Alexandra Palace. Cel mai important turneu invitațional din calendarul snookerului a fost mutat din cazua politicii anti-Covid-19 la Milton Keynes, anunță reprezentanții World Snooker Tour.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Snooker-ul rămâne pe loc la Milton Keynes și în 2021.
Deși inițial organizatorii au sperat să poată juca tradiționalul Masters la Alexandra Palace, devenită gazdă a turneului invitațional în 2012, criza sanitară provocată de coronavirus a determinat World Snooker ca, în absența fanilor, să mute și această competiție în Marshall Arena, care a găzduit practic toate turneele oficiale din snookerul profesionist în noul sezon.

Masters 2021: Cursa pentru trofeu, la Milton Keynes

Cei mai buni 16 jucători de snooker vor concura în această a doua etapă din "Tripla Coroană", în frunte cu Ronnie O'Sullivan (deținătorul recordului pentru cele mai multe trofee - 7), liderul mondial Judd Trump, Neil Robertson (câștigătorul primei etape a "Triplei Coroane" - Campionatul Regatului Unit), John Higgins și Mark Selby.
Jucătorii vor rămâne, astfel, în “bula” deja obișnuită, decizia fiind luată în conformitate cu restricțiile impuse în Londra.
"Este o dezamăgire pentru toți cei implicați faptul că nu putem merge <<acasă>> în Alexandra Palace, însă prioritatea noastră este, mereu, sănătatea și siguranța. De aici, decizia. Trebuie să ne asigurăm că turneul se dispută și oferă spectacol pentru multele milioane de fani din întreaga lume. Pe durata pandemiei am făcut tot ce s-a putut pentru a ține în viață circuitul, chiar dacă am avut de făcut și pași înapoi – cum este și decizia de a juca fără spectatori. Vara trecută am organizat o serie de evenimente într-un regim strict de izolare la Milton Keynes și a fost un succes. Am încredere că cei 16 jucători vor accepta situația și vor respecta regulile impuse. Până acum, nivelul de joc și spectacol din acest sezon a fost incredibil" a declarat Barry Hearn, șeful World Snooker Tour.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo