Higgins e blestemat: eliminat pentru a 9-a oară de la UK Championship în joc decisiv! Murphy a câştigat o bătălie dramatică

Shaun Murphy s-a calificat în sferturile de finală ale UK Championship, după ce a trecut în joc decisiv de John Higgins, 6-5. Pentru scoţian este a 9-a eliminare din turneu în urma unui ultim frame, astfel că mai mult ca sigur cvadruplul campion mondial e cu moralul la pământ, mai ales că a condus cu 4-1 şi 5-3.

John Higgins plays a shot in the quarter-final match against Shaun Murphy at the International Championship on November 6, 2025.

Credit imagine: Getty Images

A 25-a întâlnire directă dintre doi dintre cei mai mari jucători din istorie trebuia să fie un spectacol desăvârşit, dar şi-a respectat doar parţial "firma": în termeni de echilibru şi dramatism.
La masa de joc, Murphy şi Higgins au comis multe greşeli şi nu au reuşit să construiască breakuri mari (niciun century), deşi confruntarea a început promiţător, cu o încercare a "Magicianului" de a face un 147.
Englezul campion mondial s-a oprit la 81 de puncte şi cu siguranţă a fost afectat de oportuntiatea ratată, ulterior Higgins intrând în controlul jocului. A condus cu 4-1 şi a avut ocazia unui 5-1, în urma unui frame câştigat în cele din urmă de Murphy, după peste jumătate de oră de joc.
A fost momentul psihologic al meciului, fiind greu de crezut că, dacă "Vrăjitorul din Wishaw" ajungea la 5-1, ar mai fi putut fi întors. Chiar şi aşa, scoţianul campion la UK Championship în 3 rânduri a reuşit să se distanţeze la 5-3, însă a capotat sub presiune.

John Higgins, eliminat din nou în joc decisiv la UK Championship. Murphy, la al 3-lea sfert în 4 ani

Pe final de partidă, Higgins a comis multe erori necaracteristice, una pe care o va uita cu greu având loc în jocul 10. După ce campionul mondial din 2005 a "pus" 67 de puncte pe tabelă, acesta a ratat o neagră de pe punct, lăsând toată masa la dispoziţia lui John. Pentru acesta părea o formalitate să adune la rândul său 67 de puncte şi să trimită jocul la repoziţionarea bilei negre, dar a ratat copilăreşte bila neagră de pe punct.
În decisiv, Higgins a plecat având un handicap uriaş. Deşi în acest sezon câştigase 86% din meciurile care au avut nevoie de joc decisiv pentru desemnarea învingătorului, scoţianul cu siguranţă că a fost afectat de erorile stupide care l-au făcut pe Murphy să reintre în meci şi să revină de la 1-5 şi 3-5. În plus, pentru "Vrăjitor" undeva în colţul minţii exista cu siguranţă ideea "blestemului jocurilor decisive" de la Campionatul Regatului Unit. El fusese anterior eliminat de 8 ori astfel din competiţia găzduită acum de York, între 2014 şi 2018 cedând mereu în ultimul joc.
A fost un ultim frame de un dramatism rar, de aproape 40 de minute, în care ambii jucători au greit mult. Higgins a fost foarte aproape să câştige meciul pe final, după ce Murhpy a ratat complet o lovitură de siguranţă, însă scoţianul a ratat cu mult o bilă galbenă care părea la îndemână.
S-a terminat 6-5 pentru Murphy, după aproape 4 ore şi jumătate de încleştare echilibrată şi dramatică, dar în care snookerul de calitate a fost umbrit în multe momente de presiune.
Campion la UK Championship în 2008, englezul de 43 de ani va bifa a 3-a prezenţă în sferturi în ultimii 4 ani. Acolo, Murphy va da piept cu Zhang Anda, cel care l-a eliminat cu 6-2 pe campionul mondial în exerciţiu, Zhao Xintong.
Programul sferturilor de la UK Championship (azi, pe Eurosport şi HBO Max)
Ora 15:00
  • J.Pang - Neil Robertson
  • Judd Trump - Ding Junhui
Ora 21:00
  • Barry Hawkins - Mark Selby
  • Shaun Murhpy - Zhang Anda

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo