Ronnie O'Sullivan, anunţ trist după ce a fost eliminat în primul tur la UK Championship
Publicat 03/12/2025 la 10:03 GMT+2
Ronnie O'Sullivan a fost eliminat surprinzător încă din primul tur la UK Championship, unul dintre turneele sale favorite, iar la finalul confruntării cu Zhou Yuelong "Racheta" a admis că nu a jucat suficient de bine. Având în vedere forma sa, englezul care va împlini în această săptămână 50 de ani nu e sigur că va participa la Masters, în ianuarie.
Surpriză uriașă la UK Championship! Ronnie O'Sullivan, OUT încă din primul tur! Eșec cu Yuelong Zhou
Sursa video: Eurosport
De 8 ori câştigător la UK Championship, turneu din "Tripla Coroană", Ronnie O'Sullivan are un loc aparte pentru această competiţie în sufletul său. Aici a bifat primul mare triumf din cariera sa impresionantă, câștigând finala din 1993, cu Stephen Hendry, pe vremea când avea doar 18 ani.
Toţi sperau ca "expresul din Essex" să ne ofere o nouă partidă de neuitat în optimile turneului de anul acesta, unde adversar urma să îi fie Mark Selby. Din păcate, nu vom asista la un nou duel între oamenii care au dominat Crucibleul în istoria recentă, pentru că Ronnie a capotat încă din primul tur.
Deşi avea 7 victorii din 7 meciuri cu Zhou Yuelong, O'Sullivan nu şi-a regăsit ritmul ieri şi a fost învins neaşteptat, 6-4, de jucătorul chinez. La finalul confruntării, în studioul TNT, englezul a admis că evoluţia sa a lăsat de dorit.
"Nu am jucat suficient de bine încât să câştig. Zhou a câştigat câteva frameuri strânse, dar nu pot să spun că el a jucat grozav. A fost o partidă cu multe greşeli, dar, la cum s-a jucat, cu siguranţă merită să meargă mai departe.
Dacă vreau să câştig meciuri în următorul turneu la care voi participa, trebuie să îmi ridic mult nivelul. Sunt fericit că sunt în circuit, m-am bucurat de toate meciurile şi turneele din acest sezon, dar azi (n.r. marţi) pur şi simplu nu am jucat bine", a dezvăluit "Racheta".
Ronnie O'Sullivan nu ştie dacă va evolua la Masters, al doilea turneu al sezonului din "Tripla Coroană"
Întrebat care va fi viitorul turneu la care va participa, în contextul în care Mastersul, a doua competiţie din "Triple Crown" bate la uşă (11-18 ianuarie, la Alexandra Palace, Londra), O'Sullivan a dezvăluit că nu ştie dacă va fi prezent la acel concurs.
Ar fi o pierdere uriaşă pentru turneul pe care Ronnie l-a câştigat în 2024 ultima oară (10-7 cu Ali Carter, în finală) şi unde a făcut nu mai puţin de 14 finale de-a lungul timpului (8 titluri). În ambele cazuri vorbim de recorduri all-tome pentru "The Masters".
"Nu ştiu dacă voi fi prezent la Masters, să vedem cum mă voi "mişca" în următoarele săptămâni. Voi încerca să joc cât mai mult până atunci, am niște partide şi turnee programate în Hong Kong, în China. În acest moment nu ştiu dacă am nivelul pentru a mă prezenta la Masters", a mai spus O'Sullivan.
Rezultatele de ieri de la UK Championship
- R.O'Sullivan - Y.Zhou 4-6
- M.Selby - L.Peifan 6-2
- B.Hawkins - D.Lilley 6-4
- K.Wilson - E.Slessor 4-6
Programul de azi de la Campionatul Regatului Unit
Ora 15:00
- M.Williams - J.Pang
- Y.Wu - N.Robertson
Ora 21:00
- M.Selby - Y.Zhou
- J.Trump - Si Jiahui
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo