Ronnie O’Sullivan, “dependent” de un ceas în valoare de doar 9,99 de lire sterline

Ceasul pe care Ronnie O’Sullivan îl poartă la mână i-a provocat probleme campionului mondial în timpul sfertului de finală cu Kyren Wilson, la World Grand Prix. Deși este milionar și a purtat ani la rând ceasuri de colecție, englezul evoluează acum cu un ceas care costă doar 9,99 lire sterline (aproximativ 55 RON).

O’Sullivan reveals why he played on for snookers with just black left

Credit imagine: Eurosport

Deși nu a etalat cel mai bun joc al său, Ronnie O’Sullivan i-a învins în această săptămână la World Grand Prix pe Ali Carter, Barry Hawkins și Kyren Wilson, iar campionul mondial continuă în această seară cursa pentru câștigarea primului său trofeu în sezonul competițional 2020/2021, în semifinala cu Judd Trump, în transmisiune directă pe Eurosport și Eurosport Player.
De săptămâni bune, fanii snookerului au remarcat faptul că O’Sullivan a purtat un ceas foarte ieftin în timpul meciurilor sale, deși a câștigat peste 10 milioane de lire sterline doar din premii în cariera de jucător profesionist. În timpul semifinalei de joi din Marshall Arena, de la Millton Keynes, englezul în vârstă de 45 de ani a avut probleme din cauza acestui ceas, a cărui alarmă s-a declanșat într-un moment în care Kyren Wilson executa o lovitură.
"E un ceas Casio de 9,99 lire, care <<bipăie>> la oră fixă. Kyren cred că era pe lovitură când s-a făcut ora 9:00 și ceasul a <<bipăit>>. El a venit la mine și mi-a spus că pot să îl opresc. I-am răspuns: <<prietene, e un ceas de 9,99 de lire, nu cred că are opțiunea asta>>. Așa că l-am scos și i l-am dat arbitrului. Eram pierdut fără ceasul meu! Îmi place să îmi cronometrez pauzele de toaletă, ca să revin în arenă la timp", a declarat O'Sullivan la finalul meciului, la microfonul Eurosport.
În trecut, Ronnie O’Sullivan a purtat un celebru ceas în ediție limitată de 1.948 bucăți Jaeger LeCoultre Reverso, dar și un ceas IWC Pilot’s ‘Tribute To Mark XI’, în valoare de aproximativ 4.000 de lire sterline.

Cum a prefațat O'Sullivan semifinala cu Judd Trump de la World Grand Prix

Condus cu 3-1 de Kyren Wilson, O’Sullivan a revenit în forță pentru a se impune cu 5-3 și a-și adjudeca biletul pentru semifinale. "Kyren nu a început excelent, consider eu, dar am făcut cam multe greșeli, iar el a reușit câteva break-uri bune pentru a se distanța. Cred că amândoi putem juca mult mai bine de atât. Dar nu întotdeauna poți juca la nivelul la care ți-ai dori. Totuși, nu poți să te judeci prea aspru când nu-ți merge jocul", a declarat O’Sullivan, înainte de a vorbi despre duelul din careul de ași cu liderul mondial Judd Trump (programat vineri, de la ora 20:00).
"Mi se pare că Judd Trump e în semifinale la orice turneu pe care îl joacă zilele astea. Pentru mine, este o oportunitate bună. Am savurat finala noastră de la Campionatul Irlandei de Nord (n.r. - câșțigată de Trump, 9-7). Amândoi am jucat bine acolo și sper să o facem și acum. Îmi plac duelurile cu Judd Trump, consider că joacă așa cum ar trebui să se joace. Trebuie să joci cel mai bun snooker al tău pentru a avea o șansă, pentru că Judd evoluează la un nivel extrem de ridicat în perioada asta", a spus O'Sullivan.

Programul de vineri la World Grand Prix:

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo