Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Erou la JO 2022: Max Parrot a învins cancerul și a devenit campion olimpic!

Andrei Nicolae

Publicat 07/02/2022 la 11:10 GMT+2

Canadianul Max Parrot a obținut unul dintre cele mai emoționante titluri olimpice ale zilei a treia la Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022, având cea mai bună evoluție în finala de la slopestyle - snowboard.

Max Parrot

Credit imagine: Getty Images

La Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din februarie 2018, Max Parrot termina pe locul 2 în aceeași probă la snowboard. Căzuse la primele două runde, dar cu o ultimă încercare foarte bună și-a trecut în cont prima medalie olimpică.
La nici un an distanță, canadianul primea însă o veste teribilă, a fost diagnosticat cu cancer.
"În cariera lui de snowboarder profesionist, Parrot învățase despre rezistență. Dar boala a schimbat sensul cuvântului. În următoarele șase luni, el a suportat 12 serii de chimioterapie. Mușchii lui câștigați cu greu, câștigați din orele petrecute în sală, s-au atrofiat", relatează Forbes.

Max Parrot a anunțat în iulie 2019 că a învins cancerul

Dar în iulie 2019, Parrot a anunțat că a învins cancerul. Și în august, el a arătat lumii snowboarding-ului că nu va rata niciun concurs, câștigând aurul la X Games Norvegia.
Parrot, în vârstă de 27 de ani, a devenit azi un erou al Canadei. Spre desoebire de concursul din 2018, de această dată a avut o manșă secundă de excepție, având la final un scor de 90,96, care nu a mai fost bătut de nimeni până la final.
picture

Snowboard | Show-ul canadianului Max Parrot la slopestyle, cu care a cucerit titlul olimpic

El s-a calificat pe locul 10, ceea ce înseamnă că a fost al treilea pe lista de start în finală. Astfel, a avut ceva de așteptat, având în vedere că primii doi favoriți la câștigarea medaliei de aur, Mark McMorris (Canada) și chinezul Su Yiming, sportivii cu cele mai bune rezultate în calificări, au concurat în finalul rundelor.
Dar evoluția lui Parrot din manșa secundă nu a putut fi depășită. Reprezentatul Chinei a luat medalia de argint, iar conaționalul său a fost al treilea.
Aurul lui Max a fost și primul obținut de Canada la aceste Jocuri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo