Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reacția Anastasiei Potapova după ce Elina Svitolina a refuzat să o înfrunte la Monterrey

Bianca Dumitru

Publicat 01/03/2022 la 07:38 GMT+2

Elina Svitolina a anunțat luni seară că nu-și dorește să joace în turul inaugural al turneului de 250 de puncte din Monterrey, cu Anastasia Potapova. Sportiva din Rusia a reacționat imediat și a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

Anastasia Potapova

Credit imagine: Getty Images

Elina Svitolina trebuia să joace marți, în turul inaugural al turneului de 250 de puncte din Monterrey, cu Anastasia Potapova, din Rusia, ocupanta locului 115 WTA. Svitolina, care era favorită numărul 1 în Mexic, a anunțat luni că se retrage din turneu, în condițiile în care trebuie să evolueze împotriva unei jucătoare din Rusia, țară care a decis în urmă cu 6 zile invadarea Ucrainei.
Sportiva de pe locul 15 WTA a transmis un mesaj pe rețelele de socializare prin care și-a argumentat alegerea, punctând că organizatorii ATP, WTA și ITF ar trebui să respecte îndrumările Comitetului Olimpic Internațional care a recomandat ca rușii să nu mai fie acceptați în competiții decât ca sportivi neutri.
"Cred că actuala situație are nevoie de o poziție clară de la organizațiile noastre: ATP, WTA și ITF. Prin urmare, noi, tenismenii ucraineni, am cerut ca ATP, WTA și ITF să urmeze recomandările CIO, să accepte jucătorii din Rusia și Belarus la turnee doar ca sportivi neutri, fără a purta vreun simbol, steag, culoare a țărilor anterior amintite.
Astfel, vreau să anunț că nu voi juca mâine la Monterrey sau niciun alt meci împotriva unei jucătoare din Rusia sau Belarus, până ce organizațiile noastre nu adoptă o poziție clară în această situație. Nu judec niciun tenismen din Rusia. Nu ei sunt responsabili pentru invazia din a noastră patrie. Mai mult decât atât, vreau să le ofer credit tuturor tenismenilor, mai ales celor ruși și bieloruși, care au ieșit și au militat împotriva războiului. Susținerea lor este esențială", a transmis Elina Svitolina.
Citește și:

Cum a reacționat Anastasia Potapova

La scurt timp după acest mesaj al ucrainencei, Anastasia Potapova a reacționat, distribuind un mesaj pe rețelele de socializare. Sportiva din Rusia a mărturisit că se simte ostatică în actuala situație și a spus că este împotriva războiului și a durerii, dorindu-și pace.
Potapova a lăsat să se înțeleagă că nu este de acord cu acțiunile Rusiei și a punctat că ea vrea doar să joace tenis pentru a se îmbunătăți și a obține rezultate tot mai bune, fără a fi asociată unei țări anume.
"În general, chiar din copilărie, ne alegem calea de dezvoltare. Chiar și când eram un copil, visam să joc tenis fără să aleg un meci, o țară sau un partener de joc. E dificil să le explic oamenilor din politică faptul că pentru mine nu există niciun adversar dintr-o altă țară. Eu lupt pentru victorie, pentru cel mai bun joc al meu, pentru rezultatul meu. Din păcate, noi acum, atleți profesioniști, devenim ostatici ai situației curente.
A juca tenis este alegerea și visul nostru, pentru care muncim zilnic, antrenându-ne și încercând constant să fim mai buni. Îmi pare rău, dar deși sunt străină de politică, sunt împotriva durerii, lacrimilor și războiului. Pacea unește lumea și cu toții ar trebui să rămânem umani. Iar copiii ar trebui să continue să viseze", a scris Potapova.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo