Accidentare horror în finala turneului de la Lille! "Ar putea fi ultimul meci al carierei mele"

Lucas Pouille a suferit o accidentare cumplită în finala turneului Challenger de la Lille, disputată în fața conaționalului Arthur Bouquier. Fostul număr 10 mondial a transmis că se teme că acesta a fost ultimul meci din cariera sa și a primit un verdict crunt după meci.

Lucas Pouille. MAXPPP/Baziz Chibane – Le Parisien

Credit imagine: Other Agency

În ziua în care Carlos Alcaraz a devenit campion la Rotterdam, Lucas Pouille și Arthur Bouquier s-a întâlnit în finala turneului Challenger de la Lille. Bouquier a câștigat primul set cu 6-3, iar adversarul său conducea cu 5-3 în setul secund, fiind la două puncte de a trimite partida în decisiv.
La 40-40 în game-ul al nouălea din runda secundă, Arthur a pus o scurtă lângă fileu, iar Pouille a încercat să accelereze pentru a ajunge la minge, dar, din păcate, a suferit o accidentare groaznică.
Lucas Pouille, fost jucător de top 10 ATP, a suferit o ruptură completă a tendonului lui Ahile, având nevoie de un cărucior cu rotile pentru a fi scos de pe teren.
Înainte ca rezultele să confirme verdictul crunt, Pouille a transmis că nu știe dacă va mai juca vreodată tenis, o astfel de accidentare necesitând peste jumătate de an de recuperare.
Pouille a revenit apoi cu un nou mesaj, după ce rezultatele au confirmat ce era mai rău, dând asigurări că va lupta să revină pe terenul de tenis.
"Rezultatele sunt așa cum credeam noi.. E vorba de ruptura completă a tendonului lui Ahile.. Vă mulțumesc din suflet pentru toate mesajele voastre. Mă voi opera în următoarele zile și voi face totul pentru a reveni cât mai repede", a scris Lucas Pouille, la rece, pe pagina sa de X (fostul Twitter).

Lucas Pouille, la a doua accidentare serioasă, după ce s-a mai operat o dată în 2020 și s-a luptat cu depresia

Accidentat în 2020, când a suferit și o operație, Lucas Pouille nu a mai revenit niciodată la forma de dinainte de intervenția chirurgicală, deși timpul părea să îi fie aliat.
Francezul, care între timp a ajuns la 30 de ani, și-a pierdut complet încrederea în jocul său și, deși a ales să participe la turnee challenger, pentru a se roda, pentru a construi un moral bun și a urca în clasament, rezultatele nu au fost cele așteptate.
Lipsa de încredere l-a dus la depresie și alcool, iar acum mai bine de un an Pouille a acceptat să povestească o mică parte din trăirile sale din ultima perioadă.
"Am început să am o parte întunecată în viață. Am intrat într-o depresie care m-a făcut să dorm o oră pe noapte și să beau. Mă duceam acasă și mă uitam la tavan. Am luat decizia să spun stop acelei vieți, altfel, as fi ajuns la spitalul de nebuni.
Este oribil pentru că în capul meu mă consider încă un jucător de top 10. Îi vezi pe Thiem și Wawrinka (n.r. jucători care după accidentările suferite și-au pierdut încrederea în propriile forțe) și pot doar să îmi imaginez prin ce trec. Nu mi-am verificat clasamentul din mai anul trecut. Am pierdut toți sponsorii și mi-e greu să o iau de la capăt. Când ai trăit emoții atât de mari, e greu să dai restart", a dezvăluit Lucas Pouille în L'Equipe.
Devenit profesionist în 2012, la doar 17 ani, Pouille a atras rapid atenția specialiștilor grație jocului său complet.
În 2015 se afla deja între cei mai buni 100 de jucători ai lumii, pentru ca apoi, un an mai târziu să impresioneze pe toată lumea cu două sferturi de finală în turneele de Grand Slam (Wimbledon și US Open). 2016 a fost un an de grație pentru el, jucând și prima sa semifinală de turneu Masters (pierdută la Murray, la Roma).
A continuat să crească, iar în 2017 a câștigat Cupa Davis, dar și 3 turnee ATP, pe 3 suprafețe diferite. Deja TOP 10 ATP era în vizorul lui, poziție pe care a ajuns în martie 2018, după finalele de la Marseille și Dubai.
Cel mai bun al carierei a fost însă 2019, când jucătorul de Hexagon, antrenat de Amelie Mouresmo, a făcut 3 sferturi de finală în turneele Masters și a reușit cea mai bună performanță din carieră într-un Grand Slam: semifinal la Australian Open (învins de Djokovic).
Când se afla în cel mai bun moment al carierei, a venit accidentarea care l-a scos din circuit o perioadă îndelungată și de atunci nimic nu a mai fost la fel.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo