Alcaraz a făcut meciul perfect la Cincinnati, dar s-a certat cu arbitrul dintr-un motiv fără legătură cu tenisul. Ce l-a pus să facă
Publicat 14/08/2025 la 14:22 GMT+3
Carlos Alcaraz a avut parte de un moment tensionat cu arbitrul meciului din partida cu Luca Nardi, din optimle de la Cincinnati, dar cauza nu a fost reprezentată de jocul în sine sau de o decizie legată de ce se întâmplă pe teren, ci de faptul că ibericului i s-a pus în vedere în mijlocul partidei să acopere numele mărcii apei pe care o consumă.
Carlos Alcaraz
Credit imagine: Getty Images
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a acces în sferturi la competiţia din statul Ohio, trecând cu 6-1, 6-4 de italianul Luca Nardi, după 80 de minute de joc şi se va lupta pentru un loc în semifinale cu rusul Andrey Rublev, învingător cu 6-2, 6-3 în duelul cu argentinianul Francisco Comesana.
Dacă meciul contra italianului nu a ridicat probleme, Carlitos a avut o neînțelegere cu arbitrul. La un moment dat, în timpul confruntării, acesta din urmă i-a cerut să acopere sigla sticlei sale de apă Evian, marcă pentru care spaniolul este ambasador. Turneul de la Cincinnati are un alt sponsor pe această nişă, astfel că a apărut un conflict de interese.
Alcaraz a fost extrem de nemulţumit de acest detaliu, explicându-i arbitrului că așa a procedat şi în partidele anterioare de la Cincinnati. Ar fi fost de datoria persoanelor abilitate să îi în pună în vedere acest lucru de la startul competiţiei sau măcar la începutul partidei de azi-noapte, nu în timpul duelului, crede Alcaraz.
"Știi că nu funcționează așa. A fost vina ta (n.r. că nu i-a spus de la început), de ce trebuie să plătesc pentru asta din cauza ta (n.r. arbitrul îi transmisese că va fi amendat dacă nu se conformează)?", a spus Alcaraz, vizibil deranjat.

Carlos Alcaraz, într-una din pauzele meciului cu Luca Nardi, de la Cincinnati
Credit imagine: Getty Images
Poate că argumentele lui Carlitos sunt valide, dar trebuie precizat că în proporţie mare arbitrul nu a luat acea decizie din proprie iniţiativă, ci aceasta i-a fost comunicată de către organizatori.
Alcaraz, extrem de mulţumit de nivelul tenisului său, la Cincinnati
Alcaraz, în vârstă de 22 de ani, luptă pentru primul său trofeu la Cincinnati, unde a atins finala în 2023, când s-a înclinat în faţa sârbului Novak Djokovic după una dintre cele mai bune finale de turneu ATP 1000 din istoria recentă. El a jucat azi-noapte din nou la un nivel fantastic, lucru pe care l-a scos în evidenţă şi la conferinţa de presă de la final.
"Fără îndoială, cred că acesta a fost cel mai bun meci al meu de până acum din turneu. Așa cum am menționat la începutul săptămânii, obiectivul meu a fost să devin puțin mai bun în fiecare meci pe care l-am jucat, în fiecare sesiune de antrenament pe care am avut-o, lucru pe care cred că îl realizez pe măsură ce trec zilele, așa că sunt mândru de asta.
Este incredibil să văd cum evoluez în acest turneu. Astăzi, de exemplu, sunt foarte mulțumit de modul în care am simțit mingea pe teren și, de asemenea, de modul în care m-am mișcat", a explicat Carlitos.
Pentru un loc în semifinale, Alcaraz va da piept cu Andrey Rublev, pe care îl conduce cu 3-1 la capitolul "întâlniri directe". Cei doi au fost faţă în faţă chiar la Wimbledon 2025, când rusul a dat o replică puternică: ibericul s-a impus cu 6-7, 6-3, 6-4, 6-4.
"Fiecare meci este mai complicat decât precedentul, așa că va trebui să îmbunătățesc anumite aspecte dacă vreau să continui să avansez în turneu", a concluzionat Alcaraz.
De la înfiinţarea turneelor din categoria ATP 1000, Alcaraz a devenit al 3-lea jucător sub 23 de ani care să bifeze 14 succese la rând la acest nivel. Doar Pete Sampras şi Rafa Nadal se mai pot lăuda cu o asemenea performanţă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo