Sinner şi Alcaraz, borne istorice după ce s-au calificat în sferturi la Cincinnati! Finalista de anul trecut, OUT
Actualizat 14/08/2025 la 10:23 GMT+3
Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz își continuă marşul triumfal către o nouă finală, de această dată la Cincinnati, cei doi calificându-se fără emoţii în sferturile competiției. La feminin, finalista de anul trecut, Jessica Pegula, a fost eliminată, confirmând o dată în plus că e într-o scădere de formă vizibilă.
sinner
Credit imagine: Getty Images
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 9.193.540 de dolari, după l-a învins în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), pe francezul Adrian Mannarino, într-o partidă disputată miercuri.
Sinner (23 ani), deţinătorul trofeului, s-a impus pentru a patra oară în tot atâtea confruntări cu veteranul francez, în vârstă de 37 de ani, aflat pe locul 89 în clasamentul ATP.
Italianul a semnat cu această ocazie a 24-a sa victorie consecutivă pe hard, iar în turul următor îl va avea ca adversar pe canadianul Felix Auger-Aliassime, care a trecut cu 6-4, 6-3 de francezul Benjamin Bonzi.
Jannik a ajuns la al 9-lea sfert de finală la rând în turneele de ATP 1000, devenind al 4-lea jucător din toate timpurile care reuşeşte acest lucru. Doar inegalabilii Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic se mai pot lăuda cu asemenea performanţe.
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a acces la rândul său în sferturi la competiţia din statul Ohio, trecând cu 6-1, 6-4 de italianul Luca Nardi, după 80 de minute de joc şi se va lupta pentru un loc în semifinale cu rusul Andrei Rublev, învingător cu 6-2, 6-3 în duelul cu argentinianul Francisco Comesana.
Alcaraz, în vârstă de 22 de ani, luptă pentru primul său trofeu la Cincinnati, unde a atins finala în 2023, când s-a înclinat în faţa sârbului Novak Djokovic.
De când există turneele de ATP 1000, Alcaraz a devenit al 3-lea jucător sub 23 de ani care să bifeze 14 succese la rând la acest nivel. Doar Pete Sampras şi Rafa Nadal se mai pot lăuda cu o asemenea performanţă.
Rezultate la Cincinnati (masculin)
Turul 3
- Ben Shelton (SUA/N.5) - Roberto Bautista (Spania) 7-6 (7/3), 6-3
- Alexander Zverev (Germania/N.3) - Brandon Nakashima (SUA/N.27) 6-4, 6-4
Optimi de finală
- Jannik Sinner (Italia/N.1) - Adrian Mannarino (Franţa) 6-4, 7-6 (7/4)
- Felix Auger-Aliassime (Canada/N.23) - Benjamin Bonzi (Franţa) 6-4, 6-3
- Terence Atmane (Franţa) - Taylor Fritz (SUA/N.4) 3-6, 7-5, 6-3
- Holger Rune (Danemarca/N.7) - Frances Tiafoe (SUA/N.10) 6-4, 3-1 (abandon Tiafoe)
- Alexander Zverev (Germania/N.3) - Karen Khachanov (Rusia/N.14) 7-5, 3-0 (abandon al rusului)
- Andrei Rublev (Rusia/N.9) - Francisco Comesana (Argentina) 6-2, 6-3
- Carlos Alcaraz (Spania/N.2) - Luca Nardi (Italia) 6-1, 6-4
Pegula, finalista din 2024, out de la Cincinnati
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 4 mondial, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, fiind învinsă cu 7-6 (7/5), 3-6, 6-3 de poloneza Magda Linette, într-o partidă din turul al treilea al acestei competiţii.
Pegula, finalistă anul trecut la Cincinnati, s-a înclinat după două ore şi 26 de minute în acest meci, programat iniţial marţi, dar care a fost întrerupt din cauza ploii şi a continuat miercuri.
Linette (33 ani), cap de serie numărul 33, o va avea ca adversară în optimi pe rusoaica Veronica Kuderemetova, care a eliminat-o tot în trei seturi, 3-6, 7-6 (7/4), 6-4, pe daneza Clara Tauson (nr.16). Poloneza a reuşit al doilea succes la o sportivă de top 10 WTA în 2025, într-un singur sezon (2021) reuşind să învingă de mai multe ori sportive atât de bine clasate.
Tot marţi, belarusa Aryna Sabalenka, liderul clasamentului WTA, s-a calificat în sferturile de finală la Cincinnati, după ce s-a impus cu 6-1, 7-5, în faţa spaniolei Jessica Bouzas.
Sabalenka, deţinătoarea trofeului, a trecut de Bouaas după o oră şi 21 de minute de joc, iar în turul următor o va înfrunta pe kazaha Elena Rybakina, favorita numărul 9, care a avut nevoie de trei seturi, 6-7 (3/7), 6-4, 6-2, pentru a o învinge pe americanca Madison Keys, campioana de la Australian Open.
Rezultatele de la Cincinnati (feminin):
Turul 3
- Veronika Kudermetova (Rusia) - Clara Tauson (Danemarca/N.16) 3-6, 7-6 (7/4), 6-4
- Magda Linette (Polonia/N.31) - Jessica Pegula (SUA/N.4) 7-6 (7/5), 3-6, 6-3
Optimi de finală
- Iga Swiatek (Polonia/N.3) - Sorana Cîrstea (România) 6-4, 6-3
- Aryna Sabalenka (Belarus/N.1) - Jessica Bouzas (Spania) 6-1, 7-5
- Elena Rybakina (Kazahstan/N.9) - Madison Keys (SUA/N.6) 6-7 (3/7), 6-4, 6-2
- Anna Kalinskaya (Rusia/N.28) - Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.12) 3-6, 7-6 (7/5), 6-1
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo