Alcaraz a început să plângă, după ce a fost învins de Djokovic la Cincinnati. Cum a explicat situația
Publicat 21/08/2023 la 09:38 GMT+3
Carlos Alcaraz a plâns după finala fabuloasă pierdută în fața lui Djokovic, la Cincinnati. Întrebat la final de ce a avut acea reacție, ibericul a pus totul pe intensitatea momentului, neavând vreun motiv întemeiat de a regreta ce a făcut pe teren.
ATP Cincinnati : Finale - Djokovic and Alcaraz are K.O. after the match, Alcaraz cries
Credit imagine: Eurosport
Novak Djokovic, al doilea jucător al lumii, a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 6,6 milioane de dolari, după ce l-a învins, duminică, în finală pe spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial, cu 5-7, 7-6 (9-7), 7-6 (7-4).
Djokovic a avut nevoie de cinci mingi de meci şi de aproape 4 ore de joc (cel mai lung meci al anului disputat după sistemul cel mai bun din trei seturi) pentru a-şi lua revanşa în faţa spaniolului, care l-a învins în urmă cu cinci săptămâni în finala turneului de la Wimbledon.
Alcaraz a avut meciul în mână, conducând cu set și 4-2, dar, după ce a ratat o minge de meci în setul secund, balanța a înclinat spre cel mai titrat jucător din istorie. Chiar și așa, Carlitos a luptat admirabil și a venit cu lovituri incredibile în momentele decisive, reușind să salveze câte două mingi de meci la 3-5 și 4-5 în decisiv.
La final, ibericul nu și-a mai putut stăpâni emoția și s-a descărcat, după ceea ce a reprezentat cel mai intens meci din carieră. Întrebat despre motivele din spatele lacrimilor, Alcaraz a dat vina pe tensiunea momentului, neavând vreun motiv real să fie dezamăgit după o partidă atât de mare.
"Sunt mândru de mine, habar nu am de ce am plâns. Probabil pentru că am luptat până la ultima minge și voiam atât de mult să câștig. Aproape că l-am învins pe unul dintre cei mai mari sportivi din toate timpurile, nu e niciun motiv să fiu supărat. E o nebunie să îmi găsesc cuvintele acum, dar am lăsat totul pe teren, sunt fericit pentru modul în care am tratat partida", a spus Alcaraz în conferința de presă.
Alcaraz, impresionat de Djokovic, după finala Cincinnati
Alcaraz, cu 16 ani mai tânăr decât Djokovic, a suportat mai bine căldura extremă de la Cincinnati. Chiar dacă a fost evident pentru toți că Nole a fost afectat de condițiile meteo, sârbul a rezistat eroic, deși are 36 de ani, spre uimirea ibericului.
"Azi a fost foarte dificil să joc contra lui Novak. Nu doar că punea în teren 5-6-7 mingi la care majoritatea celorlalți jucători nu ar fi ajuns, dar m-a uimit și cu fizicul său. A luptat admirabil și a alergat dintr-un colț în altul al terenului. A trebuit să suport asta întregul meci, am încercat să rămân în meci, să fiu cât mai proaspăt fizic, dar a fost foarte greu.
Mă simt mândru că a spus din nou că atunci când joacă împotriva mea se simte ca în duelurile cu Nadal, înseamnă că mă aflu pe drumul cel bun", a mai spus numărul unu mondial.
Pentru "Nole" (36 ani), câştigător a 23 de titluri de Mare Şlem, aceasta este a treia victorie la Cincinnati, după cele din 2018 şi 2020, obţinută după un veritabil maraton, o probă de anduranţă care a stârnit chiar îngrijorare în rândul publicului, după ce sârbul a apelat la kinetoterapeutul său în setul al doilea.
La rândul său, Alcaraz (20 ani), care viza al şaptelea său titlu în acest sezon, a disputat la Cincinnati a opta sa finală din 2023.
Alcaraz își păstrează locul 1 ATP, dar avansul față de Djokovic a scăzut la doar 20 de puncte. Ibericul și sârbul vor fi capi de serie 1-2 la US Open, iar toți așteptăm o nouă ciocnire titanică între cei doi, în finală. Turneul de la Flushing Meadows debutează pe 28 august și poate fi urmărit în exclusivitate pentru România pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo