Alcaraz, "în șoc" la aflarea veștii retragerii lui Rafa Nadal din tenis: "Nu mi-a venit să cred!"
Carlos Alcaraz a mărturisit că anunțul retragerii lui Rafa Nadal l-a lăsat "în șoc", definindu-l pe marele său idol drept "cel mai bun sportiv spaniol". Tânărul iberic a aflat vestea la scurt timp înainte de începerea meciului său din sferturile de finală cu Tomas Machac de la Masters 1000 de la Shanghai, pe care a sfârșit prin a-l pierde.
Tennis : Repost Nadal retires
Sursa video: Eurosport
"A fost o mare surpriză, habar nu aveam de nimic. (...) Rafa este idolul meu, este unul dintre principalele motive pentru care am vrut să fiu tenisman profesionist", a declarat Alcaraz în conferința de presă, după ce a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 de la Shanghai de către cehul Tomas Machac cu scorul de 7-6 (5), 7-5.
Nu mi-a venit să cred, este o veste foarte dificilă pentru toată lumea – Carlos Alcaraz
Alcaraz a aflat despre retragerea lui Nadal la puțin timp înainte de meciul cu Machac: "Am avut puțin timp să asimilez această informație. Am avut marele noroc de a juca dublu cu el, de a concura împotriva lui, de a împărți vestiarul și circuitul, de a învăța de la el cot la cot... acestea sunt amintiri pe care nu le voi uita niciodată în viața mea, pe care le voi lua cu mine pentru totdeauna", a mai spus talentatul tenismen spaniol din El Palmar.
CITEȘTE ȘI:
- Sinner, dublu avantaj după eșecul lui Alcaraz la Shanghai! Italianul va încheia sezonul ca lider mondial în ATP
- Rafa Nadal se retrage cu 135 de recorduri deținute în tenis. 5 borne nu vor fi doborâte vreodată
Carlos Alcaraz, luat prin surprindere de anunțul "șocant" al retragerii lui Nadal din tenis
Alcaraz a continuat și a vorbit despre "moștenirea pe care o lasă nu doar în tenis, ci și în sport" în general, și a spus că este "dureros" să-l vadă pe Nadal "părăsind tenisul, care este ceea ce iubește": "Este o decizie pe care, așa cum a spus de multe ori, a trebuit să o ia la rece. (...) Nimeni din afara cercului său apropiat nu știa nimic", a spus tenismenul originar din Murcia, care a aflat vestea prin intermediul prietenilor săi și a spus că va vorbi «mai des» cu Nadal de acum înainte.
În orice caz, Alcaraz a asigurat că va încerca să "profite la maximum" de timpul pe care îl mai are de petrecut cu Nadal înainte de retragerea sa, atât în turneul demonstrativ din Arabia Saudită, cât și în Cupa Davis. După retragerea sa, Alcaraz a prezis că al doilea cel mai bun jucător din istorie, Nadal, "va continua să fie implicat" în lumea tenisului "pentru cât de mult iubește" acest sport: "Sper ca (retragerea) să nu-l afecteze prea mult și ca în noua etapă, cu orice obiective ar avea, să se descurce cât mai bine. Îi doresc tot norocul și tot binele din lume", a spus Alcaraz.
"De la puştiul care te-a urmărit la televizor şi a visat să devină jucător de tenis până la cel care a avut imensul privilegiu de a juca alături de tine la Roland Garros şi de a reprezenta Spania la Jocurile Olimpice!", a scris, pe reţeaua X, Alcaraz (21 ani), în prezent pe locul 2 ATP, împreună cu două fotografii alături de Nadal, una de când era copil, alta în timpul JO de la Paris 2024. "Îţi mulţumesc foarte mult că ai fost un exemplu la toate nivelurile, moştenirea ta este de neegalat. Mi-a făcut plăcere să te văd cum joci, o să-mi fie foarte dor de tine după ce vei agăţa racheta în cui, odată cu încheierea Cupei Davis", a completat Alcaraz.
Nadal și Alcaraz s-au înfruntat doar de trei ori: primele două, la Madrid 2021 și la Indian Wells 2022, au revenit jucătorului din Baleare, în timp ce în ultima, în sferturile de finală de la Madrid 2022, victoria i-a revenit lui alcaraz. Cei doi au format echipă în turneul de dublu de la Jocuri Olimpice de la Paris, unde au "furat" toate privirile în ciuda faptului că nu au putut lupta pentru medalii, fiind eliminați în sferturile de finală.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)