Eurosport
Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal de la Birmingham! Victorie în 3 seturi cu Rebecca Marino
De
Publicat 18/06/2023 la 14:46 GMT+3
Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la Birmingham. Românca de pe locul 60 mondial a trecut de două tururi, învingând o sportivă din Marea Britanie și una din Canada.
Ana Bogdan
Credit imagine: Getty Images
Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal de la Birmingham, devenind a doua româncă ce ne reprezintă la acest turneu, după Sorana Cîrstea.
Sportiva de pe locul 60 WTA trecuse în primul tur al calificărilor de favorita gazdelor, Naikhta Bains, locul 311 în lume. Bogdan a câștigat lejer acea partidă, scor 6-1, 6-3, după nici o oră de joc.
Sportiva noastră a reușit 3 break-uri în primul set, însă și-a pierdut servicul în runda a doua. A revenit repede în setul 2, pe care l-a închis cu 6-3, reușind 2 ași și făcând doar două duble greșeli.
În meciul decisiv din calificări, Ana a învins-o la mare luptă pe canadianca Rebecca Marino, locul 89 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-4. Românca și-a adjudecat cea de-a doua minge de set în runda inaugurală, impunându-se după 39 de minute.
În setul 2, românca și-a pierdut servicul chiar la 0-1, însă a părut că poate reveni și s-a apropiat la 4-5, urmând să servească pentru a egala la 5. Nu a reușit, iar Rebecca a frcutificat a 3-a sa minge de set și a echilibrat situația.
Citește și:
Ana Bogdan și Sorana Cîrstea, pe tabloul principal de la Birmingham
În decisiv s-a mers cap la cap până la scorul de 4-4, moment în care adversara Anei a cedat. Sportiva noastră și-a creat două mingi de break, conducând cu 40-15, pe care le-a și câștigat, urmând să închidă partida la capătul a 2 ore și 5 minute.
Sorana Cîrstea se află și ea pe tabloul principal de la Birmingham. Favorita numărul 8 a competiției va înfrunta o jucătoare venită din calificări, urmând să își afle adversara ceva mai târziu.
Turneul WTA 250 de la Birmingham este dotat cu premii în valoare totală de 259.303 dolari, iar câștigătoare va fi recompensată cu aproximativ 35.000 de dolari.
Barbora Krejcikova este principala favorită a turneului, iar unul dintre cele mai interesante meciuri din primul tur va avea loc între Venus Williams și Camila Giorgi. Câștigătoarea de anul trecut este Beatriz Haddad Mai, cea care în semifinale o elimina pe Simona Halep, în trei seturi.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo