Eurosport
Anhelina Kalinina, dezvăluiri tulburătoare din Ucraina: "Rușii mi-au distrus casa, nu sunt oameni!"
De
Publicat 16/06/2023 la 18:41 GMT+3
Anhelina Kalinina va juca luna viitoare la Wimbledon și vrea pe cât posibil să vorbească despre ororile din Ucraina pentru a atrage atenția asupra războiului pornit de armata rusească în țara vecină.
Anhelina Kalinina
Credit imagine: Getty Images
Anhelina Kalinina a oferit un interviu amplu la turneul WTA de la Nottingham, înainte de a fi eliminată în faza optimilor de finală de către favorita gazdelor, Harriet Dart. Înainte de asta, ea a învins-o pe iberica Parrizas-Diaz. În luna februarie a anului trecut, orașul natal, Nova Kakhovka, a fost invadat de forțele rusești. Un port fluvial de importanță strategică în inima regiunii Kherson, a fost ocupat timp de 15 luni, iar apoi lucrurile s-au înrăutățit.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/06/14/3726809-75826108-2560-1440.jpg)
LG, 10 ani
Credit imagine: Eurosport
Acest articol este susținut de LG
Potrivit NATO și armatei ucrainene, rușii au sabotat un baraj conectat la centrala hidroelectrică a orașului, permițând ca uriașul rezervor pe care îl reținea să se scurgă în aval. Mii de oameni au trebuit să fie evacuați. Zeci de orașe și sate au fost inundate. Localnicii încă numără pierderile, printre care se numără pagubele uriașe provocate terenurilor agricole prin contaminare.
CITEȘTE ȘI:
Anhelina Kalinina, dezvăluiri tulburătoare despre ce se întâmplă în Ucraina
"Nu am cuvinte pentru ce se întâmplă acum la Nova Kakhovka, pentru că mai întâi au luat teritoriul și acum au bombardat tot, iar din cauza acestei explozii, toată apa a acoperit întregul oraș. Deci, ce pot să spun? Soldații ruși nu sunt oameni, mi-au distrus total orașul", a spus Kalinina pentru i News. Când a început războiul, bunicii ei au rămas pe loc, refuzând să părăsească orașul în care trăiseră toată viața lor.
Familia Anhelinei Kalinina a vrut să îi mute pe bunicii tenismenei la Kiev, dar aceștia au refuzat. Apoi, într-o zi, o bombă a căzut pe casa de alături: "Dacă următoarea bombă ar fi picat un pic mai la stânga... totul s-ar fi terminat. Așa că acesta a fost punctul în care au spus: 'Bine, nu avem de ales', trebuie să plecăm".
Bombele și rachetele au devenit rutină deja în Ucraina. Anhelina ține legătura cu familia ei prin intermediul apelurilor video. Deși rămâne în contact cu familia ei, Kalinina observă cu stupoare ororile la care sunt supuși compatrioții ei: "Când vorbesc cu familia mea, uneori aud ce se întâmplă și, de fiecare dată, ei se duc la fereastră și spun 'Oh, se lansează o nouă rachetă'.
Copiii ies afară, mașinile circulă și nu prea îți vine să crezi până nu vezi. Privind cum vin rachetele... ei trăiesc în această realitate. Este un lucru obișnuit deja pentru oamenii de acolo. Și este o nebunie, pentru că, de pildă, ai mei îmi scot câinele la plimbare - familia mea are doi câini, așa că întotdeauna ies la plimbare - și ies pe străzi și îmi spun: 'Oh, uite, o bombă, o rachetă'", a mai spus Kalinina pentru sursa citată.
Kalinina spune că impactul este cel mai grav asupra copiilor care cresc înconjurați de război: "Copiii sunt atât de speriați. Mama mea este antrenoare de tenis și are un grup de copii sub 10 ani de care are grijă. Mama mea a spus că, atunci când vremea era rea și tuna afară, copiii erau atât de speriați. Nu mai puteau să se antreneze. Mama le spune că se vor opri puțin, dar acei copii tremură, nu se pot controla în fața acestor orori", a mai spus ucrainenaca pentru i News.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo