Are Zverev o şansă reală să treacă de Sinner şi să fie numărul 1 ATP? "Această oportunitate există cu siguranţă"
Publicat 26/07/2026 la 13:10 GMT+3
Andrea Petkovic, fostă semifinlistă de Roland Garros şi sportivă cu 7 titluri WTA în palmares, e convinsă că al său compatriot, Alexander Zverev, are o şansă reală să devină numărul unu mondial. În acest moment, un astfel de pariu pare nerealist, având în vedere nivelul şi avansul lui Sinner, dar şi faptul că Alcaraz va reveni în circuit, dar germanca crede în campionul de la Roland Garros.
Alexander Zverev (links) und Jannik Sinner (rechts) nach dem Finale in Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Alexander Zverev și-a exprimat încă din sezonul trecut dorința de a fi mai agresiv în joc, iar în 2026 numărul doi mondial pare să-și pună vorbele în practică. Metamorfoza jocului său se poate simți în rezultate, primul său titlu de Grand Slam (Roland-Garros), urmat de o finală Wimbledon pierdută împotriva lui Jannik Sinner, căruia i-a oferit o replică excelentă, fiind mărturie în acest sens.
Zverev, numărul unu mondial, o variantă verosimilă_
Performanțele sale, dar mai ales încrederea din joc şi agresivitatea arătată i-au dat compatrioatei sale, Andrea Petkovic, motive de optimism. Fostul număr 9 mondial consideră că sportivul medaliat cu aur olimpic la Tokyo are toate șansele să ajungă, în sfârşit, în fruntea clasamentului ATP, cu condiția să își mențină forma demonstrată în ultimele luni şi filosofia actuală despre tenis.
"Cred că această oportunitate, de a deveni numărul unu mondial, există cu siguranță. Dacă Sascha continuă de unde a rămas la Wimbledon, șansa este cu siguranță de partea lui. Desigur, Sinner și Alcaraz vor continua să dea tonul, motiv pentru care va fi foarte greu ca Zverev să ajungă pe locul 1 ATP.
Dar am încredere că e posibil. La începutul sezonului, încă aveam impresia că vechiul și noul Alexander Zverev jucau cot la cot pe teren. Cu cât stagiunea a avansat, cu atât acest nou stil de joc, mai agresiv, a devenit mai evident. Pentru mine, Wimbledon a arătat definitiv că acum crede pe deplin în jocul său. Nu mai este o adaptare pe termen scurt, ci noua sa identitate pe teren. Acum este mai matur, mai solid și știe foarte precis ce cale vrea să urmeze", a comentat germanca pentru Sport1.
Alexander Zverev are acum şansa să își confirme forma fantastică printr-un nou titlu de ATP 1000, la Rogers Cup. Fără Sinner, Alcaraz şi Djokovic pe lista de start pentru Canadian Open, germanul are o şansă mare să își treacă în palmares al 8-lea turneu din seria Masters. Competiţia nord-americană e una specială pentru el, la Montreal 2017, la doar 20 de ani, Sascha câștigând trofeul (după o finală cu Roger Federer, scor 6-3, 6-4).
Un al doilea succes în Canada nu ar fi doar extrem de important pentru CV-ul lui Zverev şi pentru încrederea lui, dar şi pentru șansele ca pe viitor să îl "deranjeze" pe Sinner, liderul autoritar în acest moment în ATP. Cu eventualele 1000 de puncte în dreptul său, germanul ar reduce ecartul faţă de cel mai bun jucător al planetei la sub 4000 de puncte.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo