Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Del Potro a disputat ultimul meci al carierei, la 33 de ani! Gestul care spune totul despre "Turnul din Tandil"

Irina Aldea

Actualizat 09/02/2022 la 10:00 GMT+2

Fost campion la US Open, Juan Martin del Potro a revenit pe teren miercuri noapte pentru meciul din turul inaugural de la Buenos Aires cu al său comptriot, Federico Delbonis. Acesta a fost primul meci al lui Delpo după 965 de zile, dar și ultimul al carierei.

Juan Martin del Potro

Credit imagine: Getty Images

Ajuns la 33 de ani, Juan Martin del Potro a disputat miercuri noapte ultimul său meci al carierei, la Buenos Aires, în primul tur cu al său comptratio, Federico Delbonis. "Turnul din Tandil" a revenit astfel pe teren după 965 de zile, însă nu a reușit să-i pună probleme adversarului său, care s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3, după o oră și 24 de minute de joc.
Deși argentinianul plănuia să joace și la turneul de la Rio de Janeiro, la finalul partidei cu Federico Delbonis, el a anunțat că acesta a fost ultimul meci al carierei sale. Cu tribunele pline, în uralele spectatorilor dornici să-l vadă la treabă pe posesorul unuia dintre cele mai periculoase forehanduri din tenis, Delpo și-a luat rămas bun de la tenis în lacrimi. Argentinianul a făcut un gest simbolic după meci și și-a agățat bandana de fileu, punând capăt unui lung șir de accidentări, probleme fizice, dar și unei cariere extraordinare.

Del Potro, evoluție emoționantă în fața fanilor de la Buenos Aires

"Am plănuit să joc la Rio, dar este mult prea dificil pentru mine, cu toată durerea pe care o resimt. Am dat totul în meciul cu Fede. Îmi voi aminti acest moment pentru tot restul vieții mele. Mi-am îndeplinit toate visurile pe care le-am avut în tenis. Dragostea oamenilor este cel mai frumos trofeu pe care-l am", a spus Delpo la conferința de presă, confirmând că acesta a fost ultimul meci al carierei sale.
Pentru prima dată în cariera lui, chiar la ultimul meci, mama lui a fost prezentă în tribune și l-a urmărit live, alături de sora lui Delpo. Gabriela Sabatini a fost și ea prezentă la meci. Cariera lui Del Potro a atins apogeul în 2009, atunci când a câștigat titlul la US Open. El mai are 22 de titluri cucerite în circuit, cel mai recent la Indian Wells 2018. El a ajuns cel mai sus pe locul 3 ATP și are două titluri olimpice în palmares: câștigând bronz la simplu în 2012 (Londra) și argint în 2016 (Rio de Janeiro).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo