Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ash Barty, noi dezvăluiri despre retragere! Când a simțit cu adevărat că trebuie să spună stop

Nicu Savin

Publicat 28/10/2022 la 20:09 GMT+3

Ash Barty și-a lansat autobiografia și cu această ocazie a oferit noi detalii despre retragerea sa prematură din tenis. Australianca a dezvăluit că nu a mai simțit nicio plăcere să joace imediat după ce a cucerit titlul de la Wimbledon, în 2020, care a fost de altfel marele său vis de când s-a apucat de tenis.

Conferința de presă susținută de Ashleigh Barty după anunțul retragerii din tenis

Ash Barty a șocat lumea tenisului în această primăvară, când și-a anunțat retragerea din tenis la doar 25 de ani. După ce a cucerit al 3-lea său titlu de Grand Slam, la Australian Open, australianca a decis să agațe racheta în cui, deși avea un viitor strălucit în față, în sportul alb.
Barty a explicat la vremea respectivă motivele care au împins-o să ia această hotărâre, iar acum a venit cu completări extrem de interesante. Australianca tocmai și-a lansat cartea autobiografică, "My Dream Time", în care prezintă cu lux de amănunte întreaga sa carieră.
Citește și:

Ash Barty a simțit că trebuie să se retragă după titlul de la Wimbledon, din 2021

Cu ocazia lansării, Barty a oferit noi detalii despre retragerea sa neașteptată, subliniind că a luat oarecum tacit această decizie încă din 2021, după ce a cucerit titlul la Wimbledon. Deși ulterior a mai jucat și a făcut-o exemplar, imunându-se și la Australian Open 2022, australianca avea deja în gând că nu mai are nimic de demonstrat în tenis și este momentul pentru o nouă etapă în viața sa.
"A câștiga la Wimbledon a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit în întreaga mea carieră. Dar după acea ispravă, în iunie 2021, focul s-a stins înăuntrul meu. Nu mai știam de ce joc. Simțeam că totul s-a terminat. Nu mai aveam nimic, nicio scânteie", a spus Barty pentru News Corp.
Mergând mai departe, Barty a menționat că nu regretă niciun moment că s-a retras din tenis la o vârstă la care alte sportive abia încep să guste succesul: "Ultimele șase sau șapte luni din viața mea au fost tot ce mi-am dorit vreodată. Îmi place cum este viața mea acum. Dacă nu aș fi părăsit lumea tenisului, nu aș avea tot acest timp pentru mine".
Ashleigh Barty și-a terminat cariera cu 15 titluri WTA în palmares, dintre care 3 de Grand Slam: Roland Garros 2019, Wimbledon 2021 și Australian Open 2022. Fosta sportivă mai are în vitrină și un trofeu la Turneul Campioanelor (2018), dar și 3 titluri WTA 1000, două la Miami (2019 și 2021) și unul la Cincinnati (2021). Barty a terminat 3 sezoane consecutive pe prima poziție a clasamentului mondial, între 2019 și 2021. În total, australianca a câștigat din tenis peste 23 de milioane de $.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo