Eurosport
Astra Sharma a câștigat titlul la Ţiriac Foundation Trophy. Australianca a învins două românce pe parcurs
De
Publicat 17/09/2023 la 17:29 GMT+3
Astra Sharma a cucerit duminică al doilea ei titlu WTA, după ce a învins-o în ultimul act la Ţiriac Foundation Trophy pe Sara Errani, a patra favorită.
Astra Sharma
Credit imagine: Getty Images
Jucătoarea australiană de tenis Astra Sharma a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, duminică, după ce a învins-o în finală pe italianca Sara Errani cu 0-6, 7-5, 6-2, transmite Agerpres.
Sharma (28 ani, 216 WTA) a avut nevoie de două ore şi 26 de minute de joc pentru a se impune. Sharma a mai învins-o pe Errani (36 ani, 115 WTA), a patra favorită la Bucureşti, în 2019, în sferturi de finală la Bogota, cu 6-1, 7-5. Sharma a fost recompensată cu un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, în timp ce Errani s-a ales cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.
CITEȘTE ȘI:
Astra Sharma a câștigat titlul la Ţiriac Foundation Trophy. Victorii importante pentru australiancă
Astra Sharma le-a învins pe parcurs pe In-Albon, Bogdan, principal favorită a turneului, Bondar, Cristian și Errani, cedând pe parcurs patru seturi. Sharma nu va avea prea mult timp de sărbătoare la dispoziție, asta pentru că e deja programată să joace marți în Italia, la turneul Challenger de la Parma.
Înaintea turneului câștigat la Ţiriac Foundation Trophy, Astra Sharma a mai câștigat în 2021 titlul de la Charleston, de categorie WTA 250. Ea a mai disputat o finală de turneu WTA în 2019, la Bogota. Sharma, clasată cel mai sus pe locul 84 WTA, va urca până pe 148 WTA după succesul de la București, grație celor 125 de puncte câștigate.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo