Roger Federer a revenit la începutul acestui an după operația la genunchi, dar a jucat doar 2 partide la Doha, după care a făcut o nouă pauză îndelungă pentru a-și continua recuperarea.
Deși nu s-a simțit niciodată extraordinar pe zgură, elvețianul a decis să meargă la Roland Garros, dar nu a participat la turneele importante de pe suprafața roșie de până acum (Monte Carlo, Barcelona, Madrid și Roma).
Totuși, Federer a decis să participe în această săptămână la turneul ATP 250 de la Geneva, unde nu a mai jucat niciodată în carieră. Elvețianul este cap de serie 1 la tureul din țara natală și îl va înfrunta astăzi, în turul secund, pe Pablo Andujar (35 de ani-75 ATP).
Laver Cup
Cine câștigă a patra ediție a Laver Cup. Pariul lui Roger Federer înaintea evenimentului din Chicago
22/09/2021 LA 15:09
Meciul de azi va fi primul pentru Federer pe zgură după aproape 2 ani. Ultimul turneu jucat de marele campion elvețian pe această suprafață a fost Roland Garros 2019, când a pierdut în semifinale în fața lui Rafael Nadal.

Roger Federer, încrezător că zgura îl va ajuta în sezonul de iarbă

Mulți specialiști se așteptau ca Federer să sară complet peste sezonul de zgură, pentru a se concentra pe cel de iarbă și pe Jocurile Olimpice, Wimbledonul și turneul de la Tokyo fiind marile obiective ale elevețianului în acest an.
Federer a decis însă să joace și pe zgură, fiind convins că jocurile pe această suprafață îi vor fi de folos în sezonul de iarbă, care va începe imediat după Roland Garros.
"Am fost fericit că genunchiul nu s-a simțit diferit când am trecut de la hard la zgură, așa că mă aștept la același lucru și la trecerea de la zgură la iarbă. Din 1998, de când turneele pe iarbă sunt în programul meu, nu am avut niciodată probleme la schimbarea suprafețelor.
Cred că jucătorul de tenis este obișnuit cu aceste schimbări, dar, bineînțeles, după o accidentare există întotdeauna ceva mai multă îngrijorare, mai ales când ai lipsit atât de mult timp cum am făcut-o eu.
Sunt convins că lovirea multor mingi pe zgură - unde trebuie să lovești cu multă putere, pentru că altfel nu vei avea impact asupra acestei suprafețe - va fi ceva benefic pentru mine în vederea sezonului de iarbă.", a declarat Federer, citat de tennishead.com.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58
Tenis
Roger Federer, nerăbdător să revină în competiții! Ce spune despre parcursul lui Djokovic din 2021
20/09/2021 LA 14:17