Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open 2022 | Amendă pentru Medvedev, după ce l-a insultat pe arbitrul semifinalei câștigate cu Tsitsipas

Ion Alexandru

Publicat 29/01/2022 la 09:29 GMT+2

Australian Open 2022 | Daniil Medvedev a primit cea mai mare amendă de la această ediție. Rusul l-a jignit pe arbitrul Jaume Campistol în timpul semifinalei cu Stefanos Tsitsipas și va plăti 12 mii de dolari. Finala Nadal - Medvedev va fi mâine de la ora 10.30 pe Eurosport 1 și Eurosport Player.

Medvedev l-a distrus pe arbitru: "Eşti prost, e semifinală de Grand Slam? Uită-te la mine!"

Australian Open 2022 | Numărul 2 mondial, Daniil Medvedev va juca finala acestei ediții în fața lui Rafael Nadal. Rusul a fost extrem de nervos în meciul care l-a adus în a doua finala consecutivă la Melbourne. Medvedev l-a insultat pe arbitrul spaniol Jaume Campistol și va plăti pentru asta. Există, însă, un paradox. Rusul va scoate din buzunar o sumă record și în același timp ridicolă, dacă ne uităm la câștigurile sale din tenis. Medvedev va plăti 12 mii de dolari pentru că i-a adresat cuvinte grele arbitrului.
"Ești prost? Tatăl lui poate să vorbească la fiecare punct? Răspunde-mi la întrebare! Poți să-mi răspunzi la întrebare? Poți, te rog?" După un răspuns care nu se poate distinge, rusul a continuat tirada la adresa lui Campistol. "O Doamne, este atât de rău! Ești într-adevăr rău. Cum poți să fii atât de rău într-o semifinală? Uită-te la mine! Vorbesc cu tine". Ceva mai târziu în meci, Medvedev l-a numit pe arbitru "O pisică mică".
picture

Medvedev l-a distrus pe arbitru: "Eşti prost, e semifinală de Grand Slam? Uită-te la mine!"

Tennis Australia a analizat tot ce s-a întâmplat și i-a aplicat două sancțiuni rusului de 25 de ani. Numărul 2 mondial va trebui să plătească 8 mii de dolari pentru "Oscenități evidente" și încă 4 mii pentru "Comportament antisportiv". Doar Shapovalov a mai primit o amendă atât de dură în această ediție. Canadianul va plăti tot 12 mii de dolari după l-a insultat pe arbitrul sfertului de finală pierdut cu Nadal.
Citește și:

Australian Open 2022 | Medvedev poate plăti lejer amenda

Medvedev este obligat să plătească amenda de 12 mii de dolari în termen de 72 de ore, dar acești bani sunt foarte puțini în raport cu cât câștigă din tenis. În 2021, rusul a încasat 6 milioane de dolari din victorii și peste 8 milioane din reclame legate de succesul său sportiv, conform Forbes. Dintr-un studiu pe care ATP îl face cu fiecare jucător, Medvedev are peste 16 milioane de dolari câștigate din tenis. Dacă facem o analogie cu un salariu mediu din România, 3600 lei, atunci amenda lui Medvedev de la Melbourne ar însemna aproximativ 3 lei.
picture

Rezumatul partidei Tsitsipas - Medvedev, din semifinalele Australian Open 2022

Finala Australian Open 2022, Nadal - Medvedev va fi duminică de la ora 10.30, în direct și în exclusivitate pentru România, pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Australian Open 2022 | Cine câștigă finala masculină?
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo