Australian Open 2022 | Simona Halep l-a criticat pe Djokovic, iar sârbii sunt extrem de supărați

Australian Open 2022 | Simona Halep a comentat situația lui Novak Djokovic și expulzarea sârbului din Australia. Presa de la Belgrad a făcut un zid împreună cu fanii în jurul numărului 1 mondial di tenisul masculin, iar declarația lui Halep a fost criticată dur.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep s-a poziționat foarte clar încă de la începutul crizei medicale legate de pandemia de COVID-19 și a fost printre primii sportivi care s-au vaccinat împotriva acestei boli.
Saga Djokovic de la Melbourne a împărțit lumea tenisului în două, iar susținătorii lui Djokovic au fost extrem de iritați de poziția pe care Simona Halep a avut-o la revenirea în România. Presa de la Belgrad a criticat-o pe Simona după declarațiile de pe aeroportul Otopeni.
"Nu cred că tenisul avea nevoie de o astfel de situație. Nu am fost prea mult implicată, eram în timpul turneului și chiar nu îmi plac astefel de lucruri. Sunt vaccinată, așa că sunt pro această treabă și consider că atunci când există reguli și sunt specialiști care spun că așa trebuie să facem ca să ne protejăm îi ascult" a spus Simona Halep, care s-a oprit în optimi de finală la Australian Open 2022, după eliminarea în fața lui Alize Cornet.
După aproape două săptămâni de dramă și două procese, lui Djokovic i s-a refuzat viza și a fost nevoit să părăsească Australia. "Legendara Simona a șocat Serbia cu o declarație împotriva lui Djokovic" scrie cotidianul Blic. Sârbii sunt extrem de sensibili la orice declarație care îi poate aduce o atingere la Djokovic, care avea șansa, la Melbourne, să devină primul jucător din istorie cu 21 de titluri de Grand Slam.
Citește și:
Revenit după un final de an 2021 plin de probleme medicale, Rafael Nadal poate astăzi să facă acest lucru.
Finala Australian Open 2022, Nadal - Medvedev va fi de la ora 10.30, în direct și în exclusivitate pentru România pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo