Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Niște țărani!" Un celebru tenismen rus i-a luat apărarea lui Daniil Medvedev după finala cu Nadal

Irina Aldea

Actualizat 02/02/2022 la 14:35 GMT+2

Daniil Medvedev a fost la doar câteva game-uri de a cuceri titlul la Australian Open, însă rusul s-a pierdut total cu firea în momentul în care fanii din tribune au început să-l trateze cu ostilitate. Un alt rus celebru sare în apărarea campionului de la US Open 2021.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Daniil Medvedev a disputat duminică a 4-a finală de Grand Slam din carieră și a fost la un pas de a doua victorie la rând într-un Grand Slam. Medvedev avea șansa să devină al 4-lea om din istorie care face dubla US Open-Australian Open în doar câteva luni, dar Nadal a avut o revenire fantastică, trecându-și în palmares al 21-lea titlu de Grand Slam.
După meci, rusul a avut un discurs manifest și a vorbit despre tratamentul de care a avut parte din partea suporterilor care au vrut cu orice preț să-l vadă pe Nadal câștigător la Melbourne. El a dezvăluit că se simte atât de dezamăgit încât nu mai vede o plăcere din a juca tenis. Va continua încă 3-4 ani, pentru a-și asigura bunăstarea financiară a familiei, dar plăcerea nu va mai fi niciodată aceeași, a recunoscut el după finală.

Un celebru tenismen rus îi ia apărarea lui Daniil Medvedev după finala de la Australian Open 2022

Fost număr 9 mondial, rusul Andrei Chesnokov a vorbit în termeni duri despre ce s-a întâmplat în finala de la Australian Open 2022: "Publicul australian este complet nepoliticos, nu poate fi comparat cu cel din Europa. Unii sunt fani normali, dar cei mai mulți s-au comportat ca niște țărani în finală. M-am confruntat cu asta și eu când am jucat la Australian Open", a spus Chesnokov.
Fanii australieni prezenți la finala masculină i-au transmis lui Medvedev "să se întoarcă în Rusia", iar Daniil a vorbit adesea cu arbitrul din scaun despre acest tratament, însă reacția ostilă din tribune nu a putut fi infuențată în niciun fel. Faptul că e antipatizat profund de public nu are legătură atât cu atitudinea sa, cât mai degrabă cu naționalitate, crede Daniil, care de la finalul lui februarie va deveni numărul 1 mondial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo