Rafa Nadal, mesaj clar pentru Novak Djokovic: "21 de titluri de Grand Slam nu sunt de ajuns!"

Rafael Nadal a revenit azi în Spania, după succesul răsunător de la Australian Open, și a vorbit despre reușita incredibilă pe care a bifat-o la Melbourne duminică, după ce a revenit de la 0-2 la seturi cu Daniil Medvedev în ultimul act.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal a reușit să revină spectaculos în finala disputată la Australian Open 2022 în compania lui Daniil Medvedev. Condus cu 2-0 la seturi de Medvedev, spaniolul a găsit resurse nebăniute și și-a adjudecat în final cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră, devenind primul jucător din istorie care atinge această bornă, cu un titlu peste rivalii Federer și Djokovic.
Azi, la 3 zile după succesul fabulos de la Melbourne, Rafa Nadal a revenit în Spania, acolo unde a fost așteptat de soție și prieteni. El a vorbit despre reușita sa și a fost întrebat dacă se gândește că ar putea rămâne în istorie drept cel mai titrat tenismen: "Vreau să joc tenis, discursul meu nu se schimbă. Dacă vreau să fiu, dintre cei trei, jucătorul cu cele mai multe titluri de Grand Slam? Da, mi-ar plăcea!
Dar nu sunt obsedat de ideea că aș putea să nu fiu. Nu cred că 21 sunt suficiente pentru a fi cel mai bun și o să mă lupt pentru asta. Sper să mai am șanse, dacă corpul îmi va permite. Anul trecut, la Roland Garros, aveam aproape 21. Fie că sunt cel mai bun sau nu, nu cred că viața mea va fi afectată de acest aspect. Nu mă voi antrena gândindu-mă să câștig mai mult decât celălalt", a declarat Rafa Nadal.

Ce spune Rafa Nadal despre planurile de viitor, după titlul de la Australian Open 2022

La conferința de presă pe care a susținut-o azi în Spania, Nadal a fost întrebat și despre planurile de viitor, la ce competiții va evolua: "Trebuie să analizez situația în care sunt. Sunt sigur că voi merge la Indian Wells, iar cu Acapulco timpul este mai scurt. Trebuie să iau decizii în funcție de ceea ce îmi permite corpul meu. Am reușit să concurez împotriva celor mai buni jucători, m-am simțit bine.
Dacă voi juca mai puțin, încetez să fiu jucător de tenis… nu pot juca mai puțin. Am jucat șase sau opt turnee pe an. Mi-aș dori să fiu mai selectiv. Iau decizii în funcție de sănătatea mea, mai ales că am avut accidentări complicate la genunchi. Nu mă puteam mișca din cauza problemelor de la picior. Am jucat mai puțin și mi-a fost rău după ultimul Roland Garros. Mă simt norocos că m-am menținut la un nivel înalt, în ciuda tuturor problemelor pe care le-am avut", a mai spus ibericul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo