Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barbara Schett și-a ales favorita la Australian Open 2023: "Nivelul ei de joc este incredibil în acest moment"

Alex Masgras

Publicat 24/01/2023 la 12:57 GMT+2

Elena Rybakina este considerată una dintre favoritele din acest an la câștigarea Australian Open. Campioana de la Wimbledon 2022 s-a calificat în premieră în semifinalele turneului de la Melbourne, iar Barbara Schett crede că jucătoarea care reprezintă Kazahstan are mentalitatea potrivită pentru a ridica trofeul pe Rod Laver Arena.

Așa s-a calificat Elena Rybakina în semifinale la Australian Open. Victorie clară cu Ostapenko

Elena Rybakina a ajuns într-o nouă semifinală de Grand Slam. Campioana de la Wimbledon 2022 s-a impus în sferturi fără prea mari emoții în fața campioanei din 2017 de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4.
Acest articol vă este oferit de Vodafone
Acest conținut vă este oferit de Vodafone.
Victoria cu Ostapenko vine la două zile după succesul în fața numărului 1 mondial, Iga Swiatek. Succesul în fața polonezei a fost la fel de convingător, iar Barbara Schett este de părere că jucătoarea care reprezintă Kazahstan are mentalitatea necesară pentru a cuceri un nou titlu de Grand Slam:
"Nivelul ei de joc este incredibil în acest moment. Au trecut câteva luni de la succesul ei de la Wimbledon, iar acum joacă exact la fel. Este grozavă și calmă. Serviciul este unul dintre cele mai puternice părți ale jocului ei. Mă întreb cum te simți când te poți baza mereu pe serviciul tău.
Ea vrea mai mult, mai vrea un titlu, iar în primele tururi a fost programate pe terenul 13 sau pe terenuri mai mici. În sfârșit, oamenii vorbesc despre ea din nou. Chiar cred că are capacitatea de a câștiga un nou titlu de Grand Slam, mai ales cu mentalitatea pe care o are", a spus Barbara Schett.
Mats Wilander este de părere că Rybakina poate ajunge pe prima poziție a clasamentului mondial într-o bună zi, considerând că jucătoarea de 23 de ani are cel mai bun serviciu din circuitul feminin:
"A jucat o finală foarte bună la Wimbledon. Presiunea a fost pe Ons Jabeur la meciul respectiv, iar ea a reacționat foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult cu a sărbătorit după finală, a fost foarte discretă.
Atunci nu s-au acordat puncte, iar ea poate să fie în top 5, poate chiar numărul 1 mondial într-o zi. Are un joc bun și, probabil, cel mai bun serviciu din tenisul feminin", a spus și Mats Wilander.
Citește și:

Elena Rybakina o va întâlni pe Victoria Azarenka în semifinale

Pentru un loc în marea finală de sâmbătă, Elena Rybakina o va întâlni pe Victoria Azarenka în semifinale. Dubla campioană de la Australian Open (2012 și 2013) a trecut de numărul 3 mondial, Jessica Pegula, scor 6-4, 6-1.
Cealaltă semifinală se va decide miercuri. Câștigătoarea dintre Karolina Pliskova și Magda Linette va juca în penultimul act cu câștigătoarea duelului dintre Aryna Sabalenka și Donna Vekic.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo