McEnroe şi Wilander s-au pus de acord: ce şanse are Nadal la Australian Open

John McEnroe şi Mats Wilander au comentat şansele pe care le are Rafael Nadal la câştigarea Australian Open. Deşi s-au ferit să dea verdicte, ambii experţi Eurosport îl văd pe iberic avansând mult în turneu.

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Sursa video: Eurosport

Nadal a jucat doar două partide în acest an, ambele pierdute la United Cup - în faţa lui Norrie şi De Minaur. Ca atare, pregătirea pentru a-şi apărat titlul cucerit anul trecut, după o finală istorică împotriva lui Medvedev, nu a fost una ideală, dar Rafa e capabil să îşi ridice nivelul în primele tururi, astfel încât în săptămâna a doua, cu meciuri în picioare, să fie aproape de potenţialul optim.
După ce Alcaraz a fost nevoit să declare forfait, Rafa va fi cap de serie numărul 1, dar pe hârtie Novak Djokovic pare să fie marele favorit al competiţiei. Întrebaţi dacă ibericul poate să îi facă faţă marelui său rival, pe hardul din Melbourne, McEnroe şi Wilander s-au ferit să dea un verdict.
Totuşi, ambii s-au pus de acord că Rafa va fi greu de învins. Chiar dacă nu a traversat cea mai bună formă după accidentarea care l-a pus în imposibilitatea de a juca semifinala cu Kyrgios, de la Wimbledon, "Matadorul" pare că nu are acum probleme fizice, iar la Australian Open va fi greu de învins, mai ales dacă în primele tururi va fi ocrotit de şansă.
"Cea mai bună calitate a lui Rafa este foamea lui de glorie. Mă uimește cum mai poate să-și dorească să câștige așa, după tot ce a realizat. Are un amestec perfect de smerenie și sacrificiu", a spus americanul pentru Eurosport.
Wilander l-a comparat pe "Matador" cu un prădător, care, atunci când simte că adversarii îi oferă cea mai mică şansă, reuşeşte să obţină maximum.
Un avantaj al ibericului va fi reprezentat de temperaturile ridicate din Australia, care va face ca mingea să sară mult mai mult. În astfel de condiţii, forehandul favoritului numărul unu va fi mult mai eficient, top-spinul imprimat urmând să îi determine pe adversari să lovească de la nivelul umărului.
"Este un animal. Știe ce înseamnă să câștigi fiecare Grand Slam de două ori și trebuie doar să fie sănătos la Melbourne. Cu soarele și căldura, mingea sare mai mult și asta îi va da mult mai multă încredere", a argumentat suedezul.

Nadal, optimist înainte de Australian Open

Rafa Nadal e el însuşi optimist înainte de startul turneului de la Antipozi. Ibericul crede că nivelul lui fizic s-a îmbunătăţit mult şi are în plan să folosească primele tururi la Australian Open - când teoretic va întâlni adversari abordabili - pentru a creşte într-o formă apropiată de cea de sezonul trecut.
"E adevărat că la ultimele turnee nu am reuşit să evoluez la standardele mele. Aici, la Sydney, am pierdut două meciuri la început de an, dar nu sunt nefericit cu modul în care am pregătit Australian Open. Cred că sunt într-o formă bună, dar trebuie să demonstrez asta şi în meciuri. Dar simt că sunt pe drumul cel bun, am încredere", a spus Nadal, citat de eurosport.co.uk.
Nadal va juca joi un meci de pregătire pe Rod Laver Arena, împotriva numărului 11 mondial Hubert Hurkacz. Rafa a cochetat cu ideea de a merge la un demonstrativ, dar a renunţat, preferând să stea la Melbourne şi să se antreneze la nivel ridicat.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicaţia Eurosport aveţi acces la cele mai noi articole, ştiri şi analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo