Reacția lui Nadal, după ce Zverev a spus că Rafa se va retrage după Roland Garros 2023
Publicat 14/01/2023 la 13:56 GMT+2
Rafael Nadal a comentat opinia lui Alexander Zverev, care spusese într-un interviu înainte de Australian Open că Roland Garros 2023 va fi probabil ultimul turneu di cariera "Matadorului". Ibericul a explicat că părerea neamțului îi aparține 100%, el neavând în plan să spună adio tenisului, cel puțin pentru moment.
Rafael Nadal réconforte Alexander Zverev après sa lourde chute en demi-finale de Roland-Garros 2022
Credit imagine: Getty Images
În ultimul an, Nadal s-a confruntat cu mai multe probleme fizice și pare că îi e din ce în ce mai dificil să se mențină la cel mai înalt nivel pentru mult timp. În trecut s-au spus multe despre spaniol privitor la viitorul lui în tenis, însă așa cum îl știm, Nadal e capabil să mai continue mult timp în fruntea ciricuitului masculin.
Totuși, Alexander Zverev este de părere că 2023 e ultimul sezon în circuit pentru Rafael Nadal. Mai exact, germanul spune că spaniolul se va retrage din tenis după disputarea celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, pe care l-a câștigat până acum de 14 ori în carieră (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020, 2022).
"Rafael Nadal se va retrage, din păcate, la Roland Garros. Nu-i doresc asta, dar cred că va avea un turneu grozav, poate îl va câștiga și apoi își va lua rămas bun...", a transmis Alexander Zverev pentru Eurosport.
Nadal nu se gândește la retragere. Anunțul făcut de la Australian Open
Inevitabil, subiectul a fost dezbătut și în conferința de presă ținută de Nadal, înainte de trofeul unde țintește să își apere titlul cucerit în 2022. Rafa a dezvăluit că părerea lui Zverev e legată strict de speculațiile acestuia, în contextul în care "Matadorul" a avut o mulțime de probleme de sănătate.
În prezent, Rafa e concentrat 100% pe fiecare turneu în parte și, deși cu siguranță nu îi e ușor să treacă peste problemele din talpă, acestea nu mai sunt la fel de persistente ca în trecut. În consecință, cel mai titrat jucător din istorie speră să mai poată evolua la nivel maxim o perioadă, negândindu-se încă la agățarea rachetei de tenis în cui.
"Nu știu ce se va întâmpla în 6 luni. Am o relație foarte bună cu Zverev, dar nu atât de bună încât să îi împărtășesc lui o astfel de decizie. Realitatea e că sunt aici să joc tenis, sper să am un 2023 grozav și să lupt pentru turneele la care particip. M-am luptat de-a lungul întregii mele cariere cu accidentările și nu știu când va fi să mă retrag. Dar nu mă gândesc la asta în momentul de față. Săptămână de săptămână m-ați întrebat, în ultimii ani, despre momentul retragerii și v-am răspuns de fiecare dată la fel: nu știu", a explicat Nadal în conferința de presă desfășurată la Melbourne.
Nadal, deţinătorul recordului de Grand Slam-uri (22), a recunoscut că pleacă cu şansa a doua la Australian Open - după Djokovic, şi se aşteaptă la un meci greu încă din primul tur, contra britanicului Jack Draper, ocupantul locului 40 în clasamentul ATP. "Probabil voi avea una dintre cele mai dificile prime runde posibile", a spus Rafael Nadal, 36 de ani.
Traseul virtual al lui Rafa Nadal la Australian Open
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo