La ce oră se înfruntă Irina Begu și Gabriela Ruse în primul tur de la Australian Open! Programul zilei de marți

Irina Begu și Gabriela Ruse se vor înfrunta în primul tur de la Australian Open 2025. Cele două românce vor intra în competiție marți, în cea de-a treia zi de concurs. Organizatorii au anunțat programul, iar sportivele noastre vor evolua pe terenul 12, în prima parte a zilei.

Gabriela Ruse, în formă de zile mari la US Open! Românca a câștigat primul set în duelul cu Badosa

Sursa video: Eurosport

Irina Begu și Gabriela Ruse sunt ultimele românce care vor intra în competiție la Australian Open 2025, debutul lor la această ediție fiind programat abia în cea de-a treia zi de concurs.
casa pariurilor

casa pariurilor

Credit imagine: Getty Images

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Două românce au jucat deja în primul Grand Slam al anului, fiind eliminate încă din primul tur, după ce au avut ghinionul de a înfrunta capi de serie. Ieri dimineață, Anca Todoni a cedat în fața lui Qinwen Zheng, scor 6-7 (3), 1-6, iar astăzi Sorana Cîrstea a fost învinsă de Elina Svitolina, scor 6-4, 6-4.
Tot astăzi va juca și Jaqueline Cristian, care o va înfrunta în manșa inaugurală pe Petra Martic (locul 132 WTA). Meciul este programat al treilea pe terenul 12, urmând a începe după partida dintre Harriet Dart și Jana Fett.
Duelul 100% românesc de la Melbourne, dintre Irina Begu și Gabriela Ruse, va avea loc marți dimineață. Organizatorii au anunțat programul zilei cu numărul trei, iar partida sportivelor noastre va fi a doua de pe terenul 12.
Așadar, Begu și Ruse se vor înfrunta la noapte, nu mai devreme de ora 03:30 (ora României), după meciul de pe tabloul masculin dintre Gabriel Diallo și Luca Nardi.
Tot marți mai intră în competiție și Elena Rybakina, care o va înfrunta pe Emerson Jones în jurul orei 04:00 (ora României), Daria Kasatkina, care joacă împotriva Viktoriyei Tomova de la ora 02:00 (ora României), și Jasmine Paolini, care o va întâlni pe Sijia Wei în sesiunea de seară, de la ora 10:00 (ora României).
În plus, de pe tabloul masculin îi vom vedea pe teren pe Daniil Medvedev, care va juca pe Rod Laver Arena cu Kasidit Samrej nu înainte de ora 05:00 (ora României), Taylor Fritz, care îl va înfrunta pe Jenson Brooksby în jurul orei 03:30, și Andrey Rublev, care evoluează în sesiunea de seară, de la ora 12:00 (ora României), împotriva lui Joao Fonseca.

Begu - Ruse, al 11-lea duel 100% românesc în turneele de Grand Slam

Irina Begu și Gabriela Ruse au mai fost adversare o singură dată, dar într-un turneu amical disputat la București, în 2020, pe zgură, când Ruse s-a impus în minim de seturi. În schimb, în competițiile de Grand Slam, diferite jucătoare din România s-au mai întâlnit, în ultimii 20 de ani, de 10 ori.
La Melbourne s-a mai întâmplat o singură dată, în 2021, când Sorana Cîrstea a dat în primul tur peste Patricia Țig, pe care a învins-o clar, cu 6-2, 6-1. Sori a trecut apoi și de Petra Kvitova, scor 6-4, 1-6, 6-1, dar a cedat în turul 3 în fața Marketei Vondrousova, scor 6-2, 6-4.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, la Roland Garros și Wimbledon au avut loc câte două astfel de dueluri 100% românești, iar la US Open româncele s-au întâlnit de 5 ori.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo