Eurosport
Australian Open | Rafael Nadal începe excelent cursa pentru titlul 21 de Grand Slam
De
Publicat 09/02/2021 la 07:38 GMT+2
Australian Open | Spaniolul Rafael Nadal a cedat doar cinci game-uri în primul tur la Melbourne, în startul cursei sale pentru titlul 21 de Grand Slam. Nevoit să își amâne startul în sezon din cauza unor probleme la spate, campionul din 2009 l-a învins pe sârbul Laslo Djere 6-3, 6-4, 6-1.
Rafael Nadal debutează cu victorie la Australian Open 2021
Credit imagine: Getty Images
Rafael Nadal a pornit cursa spre al doilea său titlu la Australian Open cu o evoluție fermă, alimentată de 19 lovituri câștigătoare. Spaniolul a risipit pentru moment dubiile referitoare la starea sa fizică, reușind, prin proporțiile scorului să facă să pară că meciul de o oră și 52 de minute din primul tur a fost ușor.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/01/25/2978604.jpg)
Australian Open - UNIBET
Credit imagine: Eurosport
Djere a reușit doar în câteva game-uri să țină ritmul și să îi pună problemele campionului din 2009.
Nadal s-a desprins rapid pe tabelă, la 5-1, în fața unui jucător fără victorie în carieră pe tabloul principal de la Australian Open, însă a ezitat chiar înainte de linia de finiș a primului set, pierzând șase puncte consecutiv pe lansare. Cu un break alb cedat și un 0-30 amenințător la scorul de 3-5, Nadal a ridicat din nou nivelul, bazându-se atât de forehand, cât și pe voleu, recăpătând astfel controlul.
Australian Open 2021: Nadal și cursa pentru titlul 21 de Grand Slam
Dacă mai departe în startul setului doi Nadal a arătat autoritar pe lansare, înregistrând o serie de 13 puncte câștigate consecutiv, reușind și break-ul la 1-1, Djere a jucat cel mai bun game al său de retur tot când ibericul a servit pentru câștigarea setului și desprindere la 2-0 la general. Ușor dominat, spaniolul a anulat însă toate cele trei mingi de break și, variind efectele, și-a securizat desprinderea pe tabelă prin trei servicii pentru care Djere nu a avut răspuns.
Și în setul trei, Nadal a reușit break-ul devreme, chiar la debut, Djere pierzându-și serviciul pe o dublă greșeală. De acolo, spaniolul și-a majorat avantajul, asigurându-și biletul pentru turul doi, acolo unde va juca împotriva învingătorului dintre doi jucători ajunși pe tablou din calificări, Viktor Troicki și Mmoh.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo