Șeful Tennis Australia, for care guvernează tenisul de la Antipozi, a răspuns ferm temerilor legate de soarta primului Grand Slam al sezonului 2021. Craug Tiley a transmis o scrisoare jucătorilor de tenis, dar și presei australiene, prin care anunță "vești bune": Australian Open 2021 se va juca, însă abia începând cu data de 8 februarie.
Directorul turneului a transmis pentru The Sydney Morning Herald că, astfel, jucătorii vor avea timpul necesar pentru a se antrena și a se acomoda cu condițiile din Australia, în ciuda protocolului strict pe care autoritățile sanitare le impun la Melbourne și, în general, în Australia. "A durat ceva timp, dar se pare că vom putea ține Australian Open-ul începând cu data de 8 ianuarie", a transmis Tiley.

Ce condiții li se impun sportivilor pentru a participa la Australian Open 2021

Transylvania Open
Meciul Simona Halep – Varvara Gracheva se joacă acum în optimi la Transylvania Open
ACUM 4 ORE
Sursa citată anunță că jucătorii de tenis vor fi obligați să stea în semi-carantină timp de 14 zile. Concret, după ce vor ajunge în Australia vor fi declarați oficial în carantină pentru următoarele 14 zile și izolați. Dacă rezultatul testului Covid-19 efectuat a doua zi va fi negativ, atunci le va fi permis să se antreneze sub monitorizare atentă, având alături un singur antrenor, împreună cu un alt jucător care a trecut cu bine de primul test.
Sportivii vor fi testați de cinci ori de-a lungul a 14 zile de izolare, direct în camerele de hotel. Iar după trei teste negative consecutive și opt zile în Australia, sportivii vor putea forma grupuri de antrenament de până la patru adversari.
Ei vor putea părăsi camera de hotel doar cinci ore pe zi: două pentru antrenament, două pentru pregătire fizică și o oră pentru a mânca în interiorul Melbourne Park și Albert Reserve Tennis Centre.

Efort financiar colosal pentru Australian Open 2021

Sportivii vor putea merge în Australia începând cu data de 15 ianuarie, anunță directorul turneului.
Tennis Australia se înhămează la costuri de organizare imense, având în vedere faptul că este pregătită să achite facturile șederilor prelungite pentru toți jucătorii și membrii staff-urilor lor, pentru mâncare și testare.
De asemenea, s-a angajat să păstreze intact fondul total de premiere, operând însă câteva modificări în redisirea unui procent mai semnificativ pentru tururile inaugurale, pentru a susține jucătorii mai slab clasați.

Australian Open 2021, marea provocare

Tennis Australia, în frunte cu președintele Craig Tiley, caută de luni de zile soluții pentru a-și salva cât mai multe turnee din portofoliu, dar și pentru a-și maximiza șansele de a aduce la start cât mai multe staruri ale tenisului în 2021. ATP Cup este a doua competiție de prim-plan din portofoliul lor, o întrecere ce a trecut cu brio testul debutului în ianuarie 2020, chiar dacă Australia se confrunta cu probleme și la acea vreme. În 2020, Australian Open-ul s-a confruntat cu probleme din cauza incendiilor devastatoare de pe continent, însă în ciuda temperaturilor extreme, considerate de mulți chiar periculoase pentru sănătatea sportivilor, turneul s-a ținut și nu a înregistrat absențe notabile. Evident, în 2021 amenințarea este una globală, iar Covid-19 ține sub o apăsătoare incertitudinea întregul calendar competițional.
Primul care a vorbit deschis despre amânarea Australian Open-ului a fost ministrul Sporturilor din Australia, Martin Pakula: "Cred că cel mai probabil se va amâna. Dar nu e singura variantă care se ia în calcul. După cum știți, Roland Garros a avut loc după multe luni, iar Wimbledon nu s-a desfășurat deloc în 2020. Depinde foarte mult de cum vor sta lucrurile în următoarea lună, dar, dacă mă întrebați pe mine, cred că mai degrabă va fi vorba de o amânare de scurtă durată decât de una lungă".

Simona Halep ar vrea să meargă în Australia

Simona Halep ar fi pregătită să revină în Australia, țara antrenorului său principal, Darren Cahill. Al doilea antrenor al Simonei, Artemon Apostu-Efremov, a dezvăluit că Simona are de gând să participe la competiția de la Melbourne, însă doar dacă autoritățile vor fi de acord să nu o bage în carantină strictă, fără să se poată antrena.
"Singura neclaritate este cum se vor desfășura aceste 14 zile de carantină. Dacă se duce 14 zile și nu se antrenează, efectiv se duce degeaba. Dacă vor exista posibilități, probabil va fi o variantă plauzibilă în care vor merge", transmitea luna trecută Artemon Apostu-Efremov pentru Digi Sport.
  • Turneul de la Australian Open va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport.
Tenis
Jaqueline Cristian, "on fire" la Transylvania Open: "Dracula îmi poartă noroc". Ce spune de Halep
ACUM 9 ORE
Transylvania Open
Super rezultat pentru Jaqueline Cristian la Transylvania Open! Victorie muncită cu Tomljanovic
ACUM 20 ORE