Cruz Hewitt, fiul lui Lleyton Hewitt, a primit un wild card la Australian Open, la doar 15 ani

Fiul lui Lleyton Hewitt, Cruz Hewitt, a primit un wild card pentru competiția destinată juniorilor la Australian Open. Australianul de 15 ani va debuta într-un turneu de Grand Slam săptămâna viitoare, ceea ce poate reprezenta un boost uriaș pentru cariera sa.

Australian Open 2024 se vede în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport (14-28 ianuarie)

Sursa video: Eurosport

Cruz Hewitt, băiatul de 15 ani al lui Lleyton Hewitt, își va face debutul într-un Grand Slam de juniori, săptămâna viitoare, la Australian Open, pe tabloul de simplu masculin.
picture

Betano - Australian Open 2024

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Acesta a primit un wild card din partea organizatorilor, deși se află pe locul 199 ITF, ceea ce reprezintă un boost extraordinar în carieră.
Cruz se află pe poziția 14 în clasamentul jucătorilor născuți în 2008 și a primit unul dintre cele 16 wild carduri pe care organizatorii le-au oferit pentru competiția care începe luni, 22 ianuarie, anunță Tennis.com.au. Acest bonus vine la 27 de ani după ce tatăl său își făcea debutul pe tabloul principal de la Australian Open.
Cruz Hewitt a câștigat 3 titluri la nivel de juniori și a început să joace în turneele ITF la sfârșitul lui 2023. A avut doi parteneri de antrenament de seamă, în persoana lui Dominic Thiem și Alex De Minaur.
Cruz speră să îi calce pe urme tatălui său, care se califica în turul 2 la Australian Open destinat juniorilor, în 1996. În 1997 primea un wild card pentru calificări și reușea să ajungă pe tabloul principal după victoria cu Mark Petchey, locul 80 ATP la acea vreme.
Citește și:

Lleyton Hewitt și-a amintit de începuturile sale din ATP

La festivitatea de premiere de la intrarea sa în Hall of Fame, australianul a vorbit de faptul că i-a prins jucând și pe foștii mari jucători din circuit, precum Sampras, Agassi, Safin, Moya, dar și pe granzii actuali ai circuitului: Federer, Djokovic sau Nadal
Australianul a văzut trecând prin fața ochilor toată cariera sa, de la puștiul din Adelaide care abia ținea racheta în mână, până la unul dintre cei mai mari campioni ai tenisului mondial, fostul număr 1 ATP. Intrarea sa în Hall of fame a fost reîntregirea unei cariere de excepție.
"Hall of Fame părea ceva foarte îndeparte de mine, nu m-am gândit să fac parte vreodată din această galaxie", a spus Hewitt în timpul ceremoniei.
Fostul jucător și-a amintit pe podiumul din Rhode Island de felul cum a început tenisul, și de primele lui antrenamente duminica dimineața, la 7:30.
Hewitt a devenit cel mai tânăr număr 1 din istoria clasamentului ATP, la doar 20 de ani, în 2001. A câștigat două titluri majore la simplu, a teminat de două ori pe locul 1 la sfârșitul anului, a adunat două trofee Nitto ATP Finals și a condus Australia la câștigarea în două rânduri a Cupei Davis.
Înainte ca Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic să urce în vârful tenisului, Hewitt a deținut primul loc timp de 80 de săptămâni, lucru care-l plasează pe locul 10 din istorie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo