Novak Djokovic și-a aflat astăzi primul adversar de la Australian Open, deși nu este 100% sigur că își va putea apăra trofeul la Antipozi. Autoritățile încă au posibilitatea de a-i anula viza, dar decizia se lasă așteptată. Premierul Scott Morrison a anunțat în această dimineață că decizia îi aparține în totalitate ministrului Imigrării, Alex Hawk, dar că acesta încă deliberează.
Cotidianul The Age, care a acoperit poate cel mai bine subiectul Djokovic în ultima săptămână, anunță că nici astăzi nu se va lua o decizie în acest caz. Australienii cataloghează acest lucru ca pe "o minge de meci salvată de sârb", deoarece e clar că trecerea timpului fără un anunț final este în favoarea sa.
Cel mai probabil, autoritățile de la Antipozi nu au convingerea că anularea vizei lui Djokovic este cea mai bună soluție, temându-se în același timp de scandalul care s-ar putea reaprinde. Nimic nu este decis deocamdată, însă la prima vedere pare că australienii ezită să-l expulzeze pe sârb, după ce instanța i-a dat dreptate în primă fază.
Tenis
Clasamentul turneelor mari câștigate în ATP, actualizat. Diferența dintre Djokovic, Nadal și Federer
ACUM O ZI
Citește și:

Djokovic are probleme cu legea și în Spania

Pe lângă pericolul de a fi expulzat din Australia, Djokovic ar putea avea seriaose probleme la revenirea în Serbia, pentru că a încălcat regulile izolării după ce a fost depistat pozitiv la Covid-19, în luna decembrie, dar asta nu e tot.
Liderul mondial este cercetat și în Spania, țară în care s-a antrenat înainte de călători în Australia. Conform presei iberice, autoritățile de la Madrid au deschis o anchetă privind modul în care sârbul a intrat în Spania, fiind nevaccinat.
Legislația iberică prevede de câteva luni că orice cetățean străin trebuie să fie vaccinat pentru a pătrunde în țară sau să demonstreze că vizita sa este pentru o "muncă necesară" sau pentru evenimente sportive importante. Djokovic a petrecut câteva zile în Spania la sfârșitul anului trecut și începutul acestuia, însă doar s-a antrenat, deci nu se încadrează în excepțiile legilor în vigoare.
"Cope anunţă că guvernul spaniol investighează acum dacă Novak Djokovic, nevaccinat, a intrat ilegal în ţară, la sfârşitul lunii decembrie 2021. Din 20 septembrie, cetăţenii din Serbia au nevoie de un certificat de vaccinare sau de o scutire specială pentru a intra pe teritoriul spaniol, dar până acum autorităţile spun că nu au primit nicio cerere de la Djokovic", a scris pe Twitter Gaspar Ribeiro Lanca, un renimit jurnalist spaniol, specializat pe tenis.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Tenis
Novak Djokovic le-a răspuns rușilor care l-au rugat să boicoteze Wimbledon-ul! Mesajul lui Nole
ACUM O ZI
Roland Garros
Mouratoglou a dat verdictul! Care sunt cei 4 favoriți la câștigarea titlului de la Roland Garros
IERI LA 13:43