Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open 2022 | Ashleigh Barty, o nouă demonstrație de forță la Melbourne! Victorie-blitz cu Bronzetti

Irina Aldea

Publicat 19/01/2022 la 04:37 GMT+2

Ashleigh Barty a obținut miercuri calificarea în turul al treilea la Australian Open 2022 după ce a trecut fără nicio emoție de Lucia Bronzetti, jucătoare venită din calificări.

Ashleigh Barty

Credit imagine: Getty Images

Lider mondial în clasamentul WTA, Ashleigh Barty s-a calificat în turul al treilea la Australian Open 2022 după ce a învins-o pe italianca de 23 de ani, Lucia Bronzetti, 142 WTA, cu scorul de 6-1, 6-1, la capătul unui meci pe care l-a condus de la un capăt la altul. Duelul de pe Rod Laver Arena a durat 53 de minute de joc.
În continuare, Ash Barty se va duela pentru un loc în optimile de finală cu favorita numărul 30, Camila Giorgi. În primul tur, Ashleigh Barty a cedat un singur game, în fața Lesiei Tsurenko, demonstrând pe toate planurile de ce este cea mai bună jucătoare a lumii și principala favorită la câștigarea titlului la Melbourne.

Ashleigh Barty, calificare la pas în turul 3 la Australian Open 2022

Ashleigh Barty, dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros 2019 și Wimbledon 2021), se gândește fără doar și poate la semifinala disputată la Australian Open la ediția din 2020. Australienii ar fi mai mult decât încântați ca reprezentanta lor să ajungă acolo din nou și să depășească cel mai bun rezultat al ei aici.
Rămâne de văzut cumv a reuși Ash Barty să rămână conectată la joc timp de 2 săptămâni. La fel ca Simona Halep, Barty s-a impus pe zgură și iarbă, însă nu și pe hard, cel puțin deocamdată, dar are parte de toată susținerea la Melbourne, factor care s-ar putea dovedi decisiv.
Toate meciurile de la Australian Open sunt în direct şi în exclusivitate pentru România pe aplicaţia Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo