Novak Djokovic va juca, aproape sigur, la Australian Open! Numele sârbului, pe lista participanților

Novak Djokovic și-a ținut fanii în suspans privind participarea sa la Australian Open. Toate indiciile arată însă că liderul mondial își va apăra titlul de la Antipozi, el figurând deja pe lkista participanților.

Serbia’s Novak Djokovic celebrates after victory against Spain’s Fernando Verdasco during their men’s singles match on day two of the Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 17, 2017.Alizé Cornet of France adjusts the strings on her

Credit imagine: Eurosport

Participarea lui Novak Djokovic la Australian Open era incertă din cauza incertitudinilor legate de eventuala sa vaccinare împotriva Covid-19. Autoritățile din Australia au dat de înțeles în repetate rânduri că numai jucăătorii vaccinați vor putea juca la primul Grand Slam din 2022, iar Djokovic a refuzat să menționeze dacă s-a imunizat sau nu, astfel că fanii acestuia erau cu sufletul la gură.
După ce a jucat în Cupa Davis săptămâna trecută, unde a ajuns cu Serbia până în semifinale, Djokovic a declarat că va anunța în curând dacă va călători sau nu în Australia. Deși nu a apărut nicio confirmare din partea sa, există tot mai multe semnale că liderul mondial va participa la turneul de la Antipozi.
Citește și:

Novak Djokovic va participa aproape sigur la Australian Open

În primul rând, Djokovic s-a regăsit pe lista de participare la ATP Cup, competiție interțări care va avea loc în perioada 1-9 ianuarie. Conform AFP, numele lui Djokovic se regăsește și pe lista participanților la Australian Open, astfel că este aproape sigur că sârbul va concura la Melbourne.
Conform ultimelor informații din presa de specialitate, autoritățile statului Victoria au decis să relaxeze condițiile de participare, astfel că și jucătorii nevaccinați vor putea juca la Melbourne, pe baza unor dispense medicale sau dacă demonstrează că au trecut prin boală în ultima perioadă. Nu se știe dacă Djokovic se încadrează în aceste categorii, dar cert este că numele sârbului figurează pe lista înscrișilor, astfel că e aproape sigur că va merge în Australia.
Conform aceleiași surse, 5 jucătoare din România figurează pe lista de start: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jacqueline Cristian şi Gabriela Ruse. În schimb, Serena Williams nu apare pe listă, americanca urmând a sări peste competiția de la Antipozi din cauza unei accidentări.
Novak Djokovic a evoluat la Australian Open în fiecare an de la debutul său din 2005, având o serie de 17 apariții consecutive și nouă titluri în palmares, un record absolut (ATP). Doar Margaret Court are mai multe titluri de simplu acolo, 11, dintre care șapte au venit înainte de Era Open.
Turneul de la Australian Open va avea loc în perioada 17-30 ianuarie 2022 și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo