"Cu cine se aseamănă Sinner la cel mai bun nivel al său: Djokovic sau Nadal?" Răspunsul categoric al lui Zverev
Publicat 26/01/2025 la 16:55 GMT+2
Alexander Zverev are o părere categorică despre stilul de joc al lui Jannik Sinner. Finalistul de la Australian Open 2025 a fost întrebat dacă jocul italianului se poate compara cu cel al lui Djokovic sau al lui Nadal, la cel mai bun nivel al lor.
Alexander Zverev, Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Jannik Sinner a câștigat a doua sa finală consecutivă de la Australian Open fără drept de apel, în fața lui Alexander Zverev. Dacă liderul mondial a cucerit al treilea său Grand Slam, după 6-3, 7-6(4), 6-3 în fața lui Zverev, germanul a ratat a treia șansă de a cuceri primul său titlu major al carierei.

casa
Credit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Ocupantul locului 2 ATP a fost surclasat în ultimul act de la Melbourne, acesta nereușind să aibă nici măcar o minge de break pe parcursul celor 2 ore și 42 de minute. Sinner a devenit doar al treilea tenismen, din 2000 încoace, care nu a fost nevoit să salveze vreo minge de break într-o finală de Grand Slam, ceilalți doi fiind Roger Federer și Rafa Nadal.
Zverev îl compară pe Sinner cu Djokovic: "Se aseamănă foarte mult"
La capătul unui ultim act total neinspirat, Zverev a fost pus să facă o comparație între Sinner, respectiv Novak Djokovic și Rafael Nadal, în cadrul conferinței de presă: "Ai jucat împotriva celor din Big Four la cel mai bun nivel al lor. I-ai înfruntat pe Carlos Alcaraz și pe Jannik Sinner la cel mai bun nivel al lor. Cu cine se poate compara Jannik dintre Djokovic și Nadal?", a fost întrebarea jurnaliștilor.
Zverev a răspuns imediat: "Se aseamănă foarte mult cu Djokovic când era la cel mai bun nivel al său. Rareori greșesc. Te fac să crezi că trebuie să lovești mult mai tare pentru a avea o șansă în fața lor.
E foarte greu să câștigi un punct din defensivă împotriva lor. Se mișcă extraordinar. Se află constant pe linia de fund. Nu îți oferă nici un fel de spațiu sau timp. Da, în acest moment este prea bun pentru mine. Din nou, voi face tot ceea ce ține de mine să pot concura împotriva lor și să ridic acel trofeu, dar azi am fost total depășit", a declarat Zverev.
Citește și:
- AUSTRALIAN OPEN: NOVAK DJOKOVIC L-A ÎMBĂRBĂTAT PE ZVEREV, DUPĂ FINALA PIERDUTĂ LA MELBOURNE! NOLE A FOST RECE CU SINNER
- PRIMA REACŢIE A LUI CARLOS ALCARAZ, DUPĂ CE SINNER A CÂŞTIGAT AL 3-LEA GRAND SLAM LA RÂND PE HARD
- "FANTOMA" ZVEREV! MCENROE ŞI WILANDER, UIMIŢI DE CÂT DE SLAB A JUCAT SASCHA CU SINNER: "PLAT CA O CLĂTITĂ"
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
6
77
6
3
64
3
Promo
Promo