Sinner, distrus de nemți, după ce l-a "pus la colț" pe Zverev: "Triumf cu gust de dopaj! E o farsă!"
Actualizat 27/01/2025 la 11:05 GMT+2
Jurnaliștii de la Bild, cel mai mare cotidian german, nu au digerat foarte bine victoria lui Jannik Sinner în fața favoritului lor, Alexander Zverev, în finala Australian Open, și au publicat un articol controversat, în care aduc în discuție justețea lăsării italianului să joace în circuit, în contextul scandalului de dopaj în care e implicat.
Sinner v Zverev - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a fost testat pozitiv cu clostebol, primăvara trecută, însă a reușit să demonstreze în primă fază că a fost vorba despre dopaj accidental. El a fost sancționat cu pierderea punctelor și a premiilor în bani câștigate la Indian Wells și cu o suspendare simbolică de către ITIA, aceeași organizație care a cerut 6 ani de suspendare pentru Simona Halep. Agenția Mondială Anti-Doping a făcut apel la sentință, considerând-o prea blândă în cazul italianului, urmând ca procesul de la TAS să se desfășoare în aprilie.
În acest context, multe voci susțin că Sinner nu ar trebui să aibă drept de joc, așa cum s-a întâmplat în trecut cu alți jucători. Nemții de la Bild au venit cu un "material" manifest în acest sens, după ce Jannik nu i-a dat vreo șansă germanului Zverev, în prima finală de Grand Slam din 2025.
"Triumf cu gust de dopaj", e titlul dat de sursa citată, care subliniază că Alexander Zverev ar fi fost în acest moment campion de turneu major și locul 1 ATP, dacă Siner ar fi avut soarta majorității jucătorilor care s-au aflat într-un scandal de dopaj similar.
"Faptul că Sinner a jucat a doua finală consecutivă de Grand Slam, după US Open, este o farsă pentru mulți jucători de tenis, experți și observatori ai scenei tenisului. Este foarte neobișnuit să i se permită să-și apere titlul. Dacă tot scandalul nu ar fi fost acoperit, Zverev ar fi devenit numărul unu mondial cu mult timp în urmă", susțin nemții.
Jannik Sinner merge la TAS în aprilie, dar sunt șanse bune să fie declarat nevinovat
Jannik Sinner ţinteşte să câştige în premieră Roland Garros şi Wimbledon, viitoarele mari obiective din sezon, dar, până atunci, în aprilie, trebuie să câştige procesul de la TAS în privinţa cazului său de dopaj.
În timpul Australian Open, Iga Swiatek a scăpat de problemele de dopaj, WADA decizând să nu se adreseze TAS în cazul polonezei. Acest lucru poate fi o veste bună şi pentru cel mai bun jucător al planetei: chiar dacă vorbim de spețe diferite, mulți consideră că șansele ca Sinner să fie achitat au crescut mult.
Chiar dacă trebuie să facă față procesului de la Lausanne, noul regulament WADA îl absolvă de vină. Concret, Agenția Mondială Anti-Doping a decis ca în cazul unor cantități atât de mici de substanță depistată în organismul sportivilor (cum au fost cazurile lui Sinner și Swiatek), aceștia să nu mai fie trași la răspundere. Pentru că e clară lipsa de intenție în a trișa, iar beneficiile obținute sunt minime. În schimb, astfel de scandaluri aduc prejudicii uriașe de imagine, jucătorii fiind greu să se deslipească de etichetele care le sunt puse.
"Astăzi, laboratoarele sunt atât de eficiente în detectarea cantităților infinitezimale de substanțe dopante. Va trebui să ne așezăm la masă și să discutăm în detaliu pentru a ști cum să gestionăm această situație. Cantitățile detectate sunt atât de mici încât este posibil să te contaminezi făcând lucruri banale. Dacă vrem să facem viața mai ușoară sportivilor, am putea impune noi praguri și să nu găsim toate aceste cazuri. Dar suntem gata să acceptăm microdozarea?", a explicat Olivier Niggli, directorul WADA, în noiembrie, înainte ca forul pe care îl conduce să ia decizia oficială privind culpa sportivilor.
Cu alte cuvinte, chiar dacă va fi judecat de TAS, Sinner are argumente solide în favoarea sa: deja WADA are un nou regulament, care nu l-ar mai culpabiliza în măsura în care scandalul său de dopaj ar fi izbucnit azi (nu ar mai fi existat un astfel de scandal) și, în plus, Iga Swiatek, aflată într-o poziție similară, nu va fi judecată de TAS, WADA acceptând varianta dopării accidentale (exact ceea ce susține și elevul lui Cahill în demersul său, motiv pentru care a scăpat în primă fază, primind o suspendare simbolică din partea ITIA).
Evident, la Lausanne se va judeca de la "0", dar aceste modificări și precedente create nu au cum să fie decât în favoarea lui Sinner, cred specialiștii, care consideră că italianul are o șansă uriașă să fie achitat de către TAS.
"E foarte greu să mă concentrez exclusiv pe tenis. Se întâmplă multe lucruri în "spatele cortinei", aşa că sunt foarte mândru de ceea ce am realizat. E greu de descris prin ce am trecut", a spus numărul unu mondial după trofeul câștigat la Australian Open.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo