Al 17-lea favorit, OUT de la Australian Open! Eşec teribil în faţa locului 198 ATP, care nu mai jucase vreun Grand Slam

Jiri Lehecka, al 17-lea favorit de la Australian Open 2026, a fost eliminat total neaşteptat în manşa inaugurală de tânărul francez Arthur Gea, al 198-lea jucător al lumii. Sportivul din Hexagon e pentru prima oară prezent pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam şi confirmă forma excelentă din calificări cu victoria vieţii.

Arthur Gea

Credit imagine: Getty Images

Sfertfinalist la Melbourne în 2023, Lehecka e un jucător exploziv, cu un talent enorm, dar care nu are constanţă la cel mai înalt nivel din cauza accidentărilor. Problemele medicale l-au împiedicat să termine sezonul trecut cum şi-ar fi dorit, cehul fiind învins în primul tur la Basel, Paris Masters şi cedând în Cupa Davis.
Banner Casa Pariurilor

Banner Casa Pariurilor

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
În debutul anului, Jiri reuşise un succes de moral, contra conaționalului Machac, la Brisbane, dar în turul imediat următor a fost forţat să abandoneze în confruntarea cu Sebastian Korda.
Chiar şi așa, Lehecka a sperat că s-a recuperat suficient pentru a face o figură frumoasă la Melbourne, însă e limpede că, din punct de vedere fizic, nu e la un nivel optim.

Australian Open, turul 1: Arthur Gea, impunător în faţa unui Lehecka departe de nivelul optim

În aceste condiţii, al 17-lea favorit la titlu a cedat în minimum de seturi în faţa unui necunoscut, Arthur Gea. Francezul venit din calificări (unde nu a pierdut set) a jucat extraordinar şi a arătat nervi tari în momentele tensionate ale partidei, câștigând cu 7-5, 7-6, 7-5, după două ore şi 43 de minute.
Trebuie spus că partida se putea echilibra în două momente: în finalul setului 2, Lehecka a servit la 6-5 pentru a egala situaţia pe tabelă, pentru ca în manşa a 3-a cehul să cehul să vină din spate şi să recupereze deficitul unui break. Jiri a avut 5-4, dar din nou sportivul din Hexagon a fost mai exact în punctele sub presiune.
În turul secund, Gea îl va întâlni pe veteranul Stan Wawrinka, sportiva care este cu 19 ani mai în vârstă. Elvețianul, campion la AO în 2014, a reuşit un meci superb contra lui Laslo Djere, revenind de la 0-1 la seturi, pentru un succes în aproape 3 ore şi jumătate. Va fi o înfruntare pe cinste, tânărul francez având şansa să rămână în istorie drept jucătorul care l-a eliminat pe "Stan The Man" la ultimul Australian Open al carierei (elvețianul a anunţat că se va retrage la capătul acestui sezon).
picture

Laslo Djere - Stan Wawrinka - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo