Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lecţia gratuită predată de marele Nadal lui Shapovalov. Cum a răspuns la atacurile canadianului

Cristian Mihală

Publicat 25/01/2022 la 13:33 GMT+2

Rafa Nadal i-a dat un răspuns de mare campion lui Denis Shapovalov, cel care l-a acuzat pe el şi pe arbitri că nu ţin cont de reguli, în timpul sfertului de finală de la Australian Open.

NADAL ITW

Credit imagine: Eurosport

Shapovalov a fost un pachet de nervi în timpul primelor două seturi, frustrat probabil şi de rezultat. "Toţi sunteţi corupţi" a urlat Shapovalov către arbitri, nemulţumit că lui Rafa i se permite să stea mai mult de 30 de secunde între puncte. La final, amintindu-i-se de acel episod, nord-americanul nu s-a calmat. Dimpotrivă, s-a legat şi de o pauză de vestiar care i s-a permis lui Nadal, care, în opinia lui, e favorizat.
"Bineînţeles că primeşte tratament preferenţial. 100% se întâmplă aşa. 100%", a spus canadianul.
CITEŞTE ŞI:

Nadal: "Shapovalov e un băiat bun"

Întrebat despre atitudinea lui Shapovalov, marele campion spaniol a arătat de ce va rămâne în istoria sportului şi pentru felul său de a fi, nu doar pentru tenisul fantastic arătat în ultimii 17-18 ani. Nadal a pus ieşirile lui Denis pe seama vârstei şi a vorbit în termeni laudativi despre cât de talentat e jucătorul nord-american.
"Cred că e un băiat bun! E un jucător talentat și chiar ieri am spus că are potențialul să câștige multe turnee de Grand Slam. În niciun caz nu vreau să intru în polemică, dar cred că a greșit.
Este încă tânăr și, atunci când suntem tineri, cu toții facem greșeli. Atunci când meciurile se termină în felul ăsta, ai multe sentimente dubioase. Ai frustrări în anumite momente, dar, după ce trec niște ore, realizezi că ai greșit. Nu trebuie să dăm mare importanță acestui lucru", a spus Nadal, la conferința de presă.
Cred că Denis Shapovalov a fost prea emoţional. Nu a fost lipsit de respect faţă de Nadal, ci a avut ce a avut cu arbitrul. A folosit acel termen, "corupt", dar cred că trebuie citit printre rânduri. A vrut să spună: "Nu mă interesează cine e tipul ăsta, faceţi-vă treabsa, respectaţi regulile". Sunt de acord cu această atitudine a sa, chiar dacă nu a folosit cele mai potrivite cuvinte | Mats Wilander, pentru Eurosport
Nadal va reveni pe Rod Laver Arena vineri, pentru semifinale, urmând a juca împotriva învingătorului din partida Berrettini - Monfils.
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţia Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo