Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sabalenka: "Dacă aş fi continuat să ţip şi să urlu, nu câştigam Australian Open"

Cristian Mihală

Actualizat 29/01/2023 la 10:22 GMT+2

Aryna Sabalenka a dezvăluit cum a reuşit în sfârşit să îşi gestioneze emoţiile şi să îşi ducă misiunea la capăt în finala de la Australian Open, câştigată în faţa Elenei Rybakina.

Aryna Sabalenka of Belarus poses with the Daphne Akhurst Memorial Cup after winning the 2023 Australian Open at Melbourne Park on January 29, 2023 in Melbourne, Australia

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (5 WTA, favorită nr. 5) a câştigat sâmbătă titlul la simplu feminin la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o în finală, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, pe kazaha Elena Rybakina (25 WTA, favorită nr. 22). Este primul său trofeu într-un turneu de Mare Şlem.
Cu 3 semifinale de Grand Slam în ultimul an şi jumătate, Sabalenka nu părea că e capabilă să treacă un anumit prag psihologic pentru a intra definitiv în istorie. Dublele greşeli şi erorile neforţate veneau să umbrească loviturile direct câştigătoare, iar Aryna părea că mental e blocată în momentele decisive.

Sabalenka, după câştigarea Australian Open: "E ca un drog"

Ieri, în finala Australian Open, am văzut o sportivă din Belarus într-o misiune asumată şi, deşi în ultimul game al meciului, emoţiile au cuprins-o, a fost capabilă să lupte până la final la cel mai înalt nivel. Sabalenka a explicat că şi-a schimbat total setupul mental cu care abordează partidele decisive, iar acest lucru a ajutat-o enorm.
"Am trecut prin momente grele în carieră şi uneori mă întrebam ce am făcut să merit aşa ceva. Dar totul se întâmplă cu un scop, nu aş fi aici, câştigătoare de Grand Slam, dacă nu erau şi momentele urâte. Aş fi rămas emoţională tot timpul pe teren, strigând şi urlând. În schimb, am început să joc tenis şi să mă concentrez doar pe asta. Sunt o altă jucătoare acum, mă respect mai mult şi respect ceea ce fac. Am încredere în mine şi datorită acestei încrederi sunt campioană de Grand Slam. Credeam că dacă strig "come on" pe teren şi continui să lovesc mingea tare, asta înseamnă să lupt. Acum am înţeles că lupta e să fii capabil în momentele grele să continui să munceşti. Faptul că am câştigat la Melbourne e ca un drog, vreau să gust din nou dintr-un succes într-un Grand Slam. Asta mă motivează enorm", a dezvăluit Aryna Sabalenka pentru wtatennis.com.
Sportivei din Belarus încă nu îi vine să creadă ce a obţinut sâmbătă, la Melbourne, astfel că nu are dubii că victoria în faţa Rybakinei e cel mai frumos moment din întreaga ei existenţă.
"Încă sună totul ca un vis. Mi-e frică că mă voi trezi din el şi voi fi dezamăgită. Am luptat din greu pentru a ajunge aici, iar acum sunt extrem de fericită. Nu mă aşteptam să plâng, dar au fost atât de multe lucruri care mi-au trecut prin minte după ce am conştientizat că am câştigat Australian Open. Sunt super mândră de mine însămi, de echipa mea, e cel mai frumos moment din viaţă", a mai spus Sabalenka.
Sabalenka a obţinut sâmbătă a 11-a sa victorie de la începutul anului, fiind neînvinsă. Ea va ocupa locul 2 în ierarhia mondială, începând de luni, la mare distanţă totuşi de liderul Iga Swiatek.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo