Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Azarenka i-a luat la țintă pe organizatorii de la Australian Open: "Sunt niște reguli pe care nu le ințeleg"

Nicu Savin

Publicat 16/01/2024 la 13:35 GMT+2

Victoria Azarenka a învins-o pe Camila Giorgi cu 6-1, 4-6, 6-3 în primul tur de la Australian Open, iar la conferința de presă de după meci a avut un discurs dur la adresa organizatorilor. Dubla campioană de la Melbourne a fost nemulțumită de noile reguli impuse în acest an, care le permit spectatorilor să se plimbe prin arenă în timpul punctelor.

Camila Giorgi - Victoria Azarenka - Australian Open Rezumat

Victoria Azarenka a debutat cu succes la Australian Open, Grand Slam-ul său favorit, unde a cucerit două titluri, în 2012 și 2013. În primul tur, bielorusa a avut ceva emoții în fața Camilei Giorgi, dar în final s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-3 și s-a calificat în runda următoare.
Casa Pariurilor - Australian Open 2024
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Cunoscută ca fiind una dintre cele mai vocale jucătoare din circuit, care nu se ferește să vorbească despre probleme, Azarenka a avut un disurs vehement la adresa organizatorilor de Melbourne. Aceasta e deranjată de regulile noi impuse la "Openul Vesel", care sunt foarte permisive cu fanii.
"Simt că tot impunem niște reguli care uneori nu au sens. Bineînțeles că putem încerca să jucăm în timp ce oameni se mișcă, dar asta distrage atenția. Să urmărești mingea și este dificil dacă cineva se mișcă, mai ales pe fundal.Sunt niște reguli pe care nu le ințeleg, cred ca ar fi mai ușor sa așteptăm un minut și jumătate ca oamenii să termine de intrat.
La fel e și cu sticlele de apă. De exemplu, avem sticle de apă care sunt reciclabile, dar avem și plastic peste tot. Ce facem cu adevărat? Vreau să mă asigur că facem ceva important, dar se pare că vindem fum. Nu-mi place asta. Dacă vom face ceva important pentru a încerca să fim sustenabili e OK, sunt pentru. Dar dacă te uiți în jur, avem ambalaje de ciocolată pe tot stadionul", a spus Azarenka la conferința de presă.

Victoria Azarenka, borne impresionante, după ce a debutat cu dreptul la Australian Open 2024

În urma acestei partide, Azarenka a intrat în istoria tenisului, fiind doar a cincea jucătoare din era Open care a adunat mai mult de 60 de partide pe tabloul principal de la Australian Open. Celelalte sportive care au mai atins acest număr sunt Serena Williams, Maria Sharapova, Lindsay Davenport și Venus Williams.
De asemenea, după victoria obținută în fața lui Giorgi, campioana din 2012 și 2013 de la Melbourne a ajuns la 48 de succese la Australian Open în era Open. Belarusa este pe locul 6 în topul sportivelor cu cele mai multe victorii la simplu în primul turneu de Grand Slam al anului, depășind-o pe Steffi Graf, care a obținut 47.
În turul 2 de la Australian Open, Victoria Azarenka o va înfrunta pe Clara Tauson (locul 96 WTA), care a trecut astăzi de Greet Minnen, scor 5-7, 5-7.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo