Eurosport
Caroline Wozniacki a reacționat cu privire la implicarea saudiților în tenis! "Când ai atâția bani..."
De
Publicat 17/01/2024 la 10:49 GMT+2
Caroline Wozniacki a fost eliminată în această dimineață de la Australian Open, după ce a cedat în fața Mariei Timofeeva (locul 170 WTA). Întrebată la conferința de presă despre acordul dintre Rafael Nadal și Federația saudită de tenis, daneza nu s-a ferit să vorbească despre asta.
Caroline Wozniacki | Australian Open 2024 | Tennis | ESP Player Feature
Credit imagine: Getty Images
Caroline Wozniacki a fost eliminată în această dimineață de la Australian Open. Daneza a pierdut în 3 seturi meciul cu Maria Timofeeva (locul 170 WTA), scor 6-1, 4-6, 1-6, după două ore și 23 de minute de joc.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/12/3859835.png)
Casa Pariurilor - Australian Open 2024
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La conferința de presă de la finalul partidei, daneza a fost întrebată, printre altele, despre faptul că Rafael Nadal a devenit ambasador al Federației de tenis din Arabia Saudită, o decizie care a fost criticată pe rețelele de socializare.
Jurnaliștii au vrut să știe dacă Wozniacki este îngrijorată cu privire la posibilitatea desfășurării meciurilor de la Turneul Campioanelor în Golf.
Citește și:
Wozniacki a vorbit despre implicarea saudiților în tenis
Sportiva a spus că se aștepta oarecum la implicarea saudiților în tenis, mai ales după ce aceștia au investit tot mai mult în fotbal și golf. Tenismena de 33 de ani speră, însă, ca aceștia să aibă un impact pozitiv.
"Sincer, nu am citit multe despre Rafa și despre ce face, dar, evident, Arabia Saudită intră în sport într-un mod foarte puternic. Cred că atât în golf și fotbal, cât și, acum, în tenis. Cred că era inevitabil ca asta să se întâmple. Cred că atunci când se întâmplă așa ceva, există o șansă de a face o schimbare și de a face ceva bun.
În mod evident, îmi dau seama de problemele privind drepturile omului și de toate celelalte, dar cred că era inevitabilă această situație, pentru că au atâția bani de investit în sport. Când ești pus într-o astfel de situație, poți să te schimbi, să faci o schimbare și să faci ceva pozitiv", a declarat Caroline Wozniacki.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo